Liga 1

"Cluburile din România ar trebui să declare faliment! Au datorii de peste 100 de milioane" » Propunere drastică venită din partea unui oficial FRF

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 19 January 2015

Viorel Duru, directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, a vorbit despre sistemul de licenţiere din Liga 1 şi despre problemele pe care le au cluburile din România.

"Din sezonul 2015-2016 cluburile nu vor mai fi retrogradate, ci doar sancţionate, cu amendă şi cu depunctare. Criterile pentru licenţiere sînt cinci: cel sportiv, de infrastructură, de personal, juridic şi cel financiar, acesta fiind cel mai important. Dacă primele patru criterii nu sînt îndeplinite, clubul primeşte o amendă între 5.000 şi 50.000 de lei. Dacă nu este îndeplinit criteriul financiar, clubul este depunctat şi poate primi între 3 şi 12 puncte depunctare, depinzînd de cît de repede îndeplinesc aceste condiţii.

Acum doi ani am făcut o analiză şi cluburile aveau datorii de 50 de milioane de euro. Acum sînt mai mult decît duble, peste o sută de milioane de euro. Totul a început din cauza salariilor prea mari. Am întîlnit cazuri în care la un club salarile depăşeau 100% din venituri, iar FIFA recomandă maxim 60%. Soluţia mea ar fi ca toate cluburile să îşi declare falimentul şi să o ia de la zero. Doar aşa putem construi ceva cinstit", a spus Viorel Duru potrivit DolceSport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.