Campionate

FOTO Imaginile care i-au speriat pe iranieni » Federaţia le-a interzis jucătorilor să mai apară în selfie-uri cu fanele la Cupa Asiei

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 19 ianuarie 2015

Jucătorii naţionalei Iranului au primit interzis la selfie-uri cu fane din partea conducerii federaţiei, anunţă The Telegraph.

"Nu le este permis să pozeze pentru selfie-uri cu fanele. Femeile ar putea folosi ulterior aceste fotografii pentru răzbunare politică faţă de ţara noastră sau ar putea să îi dea în judecată pe fotbalişti pentru hărţuire. Dacă jucătorii refuză să respecte instrucţiunile noastre clare, atunci nu vom avea altă opţiune decît să luăm măsuri", a declarat Ali Akbar Mohamedzade, preşedintele Comisiei de Disciplină a federaţiei iraniene.



Fanele au speriat federaţia

Decizia vine după ce la partidele Iranului din faza grupelor a Cupei Asiei au fost prezente mii de fane iraniene stabilite în Australia. În Iran, femeile nu au voie să asiste la meciuri, iar atunci cînd ies în public trebuie să respecte un cod vestimentar strict.



Oficialii iranieni s-au alarmat atunci cînd au văzut pe reţelele de socializare fotbaliştii pozînd alături de femei iraniene îmbrăcate sumar, în Australia fiind vară. Imagini cu femei "îmbrăcate necorespunzător" au fost cenzurate în presa iraniană.



Pe reţelele de socializare unele imagini cu fane iraniene au devenit populare, în special o fotografie în care apare o tînără cu un drapel al Iranului pe care a scris, pe porţiunea de mijloc: "Will Alireza marry me?" (n.r. - Se căsătoreşte cu mine Alireza? - referire la portarul Alireza Haghighi).



Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.