Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Cecenii joacă tare! » Conducătorii grupării din Groznîi nu vor să îl lase pe Gicu Grozav să se antreneze cu Dinamo

Grozav e în "șomaj" din martie anul trecut

Articol de Eduard Apostol   —  marţi, 20 ianuarie 2015

Grozav stă tot departe de antrenamentele ”cîinilor”, şefii lui Terek refuzînd să-i dea dezlegarea.

Dinamo a ajuns la un acord de principiu cu Gicu Grozav, acesta şi-a dat acordul să vină în Ştefan cel Mare, însă atacantul de 24 de ani nu se antrenează cu echipa în cantonamentul din Antalya! Este în continuare la Bucureşti, unde se pregăteşte individual.

Terek Groznîi, clubul cu care încă este sub contract, a transmis prin oficialii săi că nu este de acord cu eliberarea certificatului internaţional de transfer: "E o chestie de principiu, la care noi ţinem foarte mult. Nu ne-a plăcut ce-a făcut Grozav cît timp a stat pe aici, acum vrea să ne facă probleme, atunci vom acţiona la fel".

Gicu s-a adresat, prin reprezentanţii săi, instanţelor de la UEFA şi de la FIFA, pentru a i se permite să se antreneze şi să semneze cu roş-albii, măcar pînă la vară. Dinamoviştii au înţeles că lucrurile se vor tergiversa, de aceea caută să ajungă la o înţelegere amiabilă cu ruşii. Care încă nu vor să cedeze, nedorind să discute despre nici o sumă compensatorie!


2,2 milioane de euro a plătit Terek Groznîi pe Grozav cînd l-a achiziţionat, în vara 2013

"Băiatul mi-a spus: «Unchiule, nu mă mai întorc în Rusia, orice s-ar întîmpla!». N-am dezvoltat subiectul. Eu i-am zis să se gîndească la viitorul lui. Şi-a angajat superavocat, pe probleme de jurisdicţie sportivă, să vedem ce va fi" (Cornel Ţălnar, unchiul lui Grozav)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.