Fotbal   •   Liga 1   •   ASTRA

Astra este cu banii la zi » Glume cu "Tătăruşanu" în prim plan la antrenamentele giurgiuvenilor

Articol de Eduard Apostol   —  marţi, 20 ianuarie 2015

Veşti bune pentru elevii lui Oleg Protasov. Au ajuns cu salariile la zi, după ce patronul Ioan Niculae le-a virat ultimele trei salarii restante.

Forul continental a achitat 2,14 milioane de euro formaţiei din Giurgiu pentru participarea în Europa League, iar finanţatorul s-a ţinut de cuvîntul dat fotbaliştilor. Coroborat cu cele 17 grade Celsius şi un soare puternic în Lara, tonul fotbaliştilor Astrei a fost unul bun la antrenamentul de ieri dimineaţă. Aceasta chiar dacă Vincent Laban a dat ceva emoţii, după ce s-a întins după o minge la miuţă şi s-a ales cu o accidentare.

Gluma zilei a fost oferită de dialogul dintre Daniel Coman şi Marian Cristescu. "«Tătăruşanu», ai grijă că te surprind!", l-a avertizat mijlocaşul pe colegul dintre buturi înainte de a trimite o boltă ce a ţintit bara transversală. "Lasă că te prind eu în cameră şi-ţi dau răspunsul acolo!", s-a amuzat goal-keeperul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.