Tenis

Maria Şarapova s-a chinuit în turul doi la Australian Open! Rusoaica a salvat două mingi de meci

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 21 ianuarie 2015

Rusoaica, una din favoritele la cîştigarea Australian Open, a învins-o în turul al doilea pe Alexandra Panova, scor 6-1, 4-6, 7-5.

Şarapova, locul 2 WTA, a avut nevoie de două ore şi jumătate pentru a trece de Panova, locul 150.

După ce a cîştigat lejer primul set, 6-1, Şarapova a pierdut al doilea set, 4-6, iar meciul a intrat în decisiv. Panova, care în primul tur a învins-o pe Sorana Cîrstea, a început mai bine şi a condus-o pe rusoaică cu 4-1 şi a avut două mingi pentru a face 5-1. La scorul de 5-4, Panova a avut două mingi de meci, dar Şarapova le-a salvat şi a cîştigat cu 7-5.

În turul trei, Şarapova va juca cu Zarina Diyas, locul 31 WTA. Simona Halep şi Maria Şarapova se pot întîlni în semifinală, fiind cel mai bine clasate jucătoare de pe partea inferioară a tabloului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.