Cupa Romaniei

Finala din semifinale, Petrolul - Steaua » Ploieştenii sînt încrezători: "Ne vom califica!"

Foto: fcpetrolul.ro

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 21 ianuarie 2015

Petrolul şi Steaua vor juca în semifinalele Cupei într-un meci care se anunţă foarte încins. Ploieştenii consideră această partidă drept finala care se joacă mai devreme.

"Vor fi două meciuri interesante şi spectaculoase, la finalul cărora sper că noi vom ieşi învingători. Cupa României este unul dintre obiectivele noastre, aşa că vom face tot ce depinde de noi pentru a ne califica în finală, iar apoi să cîştigăm, din nou, trofeul. Şansele sînt egale, vom juca primul meci acasă, la Ploieşti, dar totul se va decide în retur. Am discutat cu baieţii, toată lumea e optimistă, ne pregătim bine şi aşteptăm cu încredere aceste două partide", a declarat antrenorul Mircea Rednic pentru site-ul oficial al Petrolului.

Acesta a fost completat de căpitanul Geraldo Alves: "Dacă vrem să cîştigăm trofeul, tot trebuia să trecem de acest adversar. Cu sprijinul fanilor noştri sîntem capabili să ne calificăm. Eu n-am evoluat în finala cîştigată în 2013, neavînd drept de joc, şi anul trecut am ratat dramatic prezenţa în ultimul act, dar acum sperăm să nu se mai întîmple". 

Filipe Teixeira, dorit de Steaua, aşteaptă cu nerăbdare momentul acestor confruntări: "Va fi spectacol, asta e clar, pentru că se întîlnesc două formaţii tehnice, cu jucători valoroşi. Pentru noi sînt două meciuri foarte importante şi cred că vom trece cu bine peste ele şi ne vom califica".

În celălalt meci al semifinalelor vor juca U Cluj şi CFR.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.