Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

VIDEO FABULOS El i-a umilit pe “cîini” » Povestea puştiului care le-a produs dinamoviştilor cea mai mare ruşine din istoria amicalelor, 1-7

Articol de Eduard Apostol, Alex Nicodim (foto)   —  duminică, 25 ianuarie 2015

Pione Sisto Ifolo Emirmija, ugandez la origine, a fost naturalizat de danezi abia la finalul anului trecut. El a uimit întreaga lume celebrînd prima convocare la selecţionata U21 împreună cu părinţii printr-un dans tribal în plină conferinţă de presă.

Atacantul care a marcat vineri 3 goluri în poarta lui Marc nu a împlinit încă 20 de ani, dar a fost deja ofertat de Juventus, Marseille, Napoli, Lille şi Red Bull Salzburg. 



Pione Sisto Ifolo Emirmija, pe numele lui complet, a adus aminte, vineri seară, de celebrul Olisadebe, pe care "cîinii" nu-l pot uita din 2000, de la dubla cu Polonia Varşovia. Puştiul care face 20 de ani pe 4 februarie a făcut ce-a vrut cu dinamoviştii în ruşinea de la Kadriye, 1-7, cea mai urîtă înfrîngere din istoria amicalelor roş-albilor. A marcat de trei ori şi-a făcut spectacol pe teren.

Să-l urmăriţi! Noi l-am urmărit

Tînărul de 1,71 de metri care trecea ca un ghepard printre căţeluşii dinamovişti tocmai ce-a fost naturalizat de către danezi. "Să-l urmăriţi pe băiatul cu numărul 11, vă rugăm! N-aţi mai văzut de mult aşa ceva", a spus unul dintre oficialii nordicilor reporterilor GSP înainte de meci.

Am văzut şi noi, dar mai ales dinamoviştii. Puştiul care a impresionat şi-n Danemarca, fiind numit cel mai bun fotbalist al ligii interne în 2014, s-a născut în Uganda, iar părinţii s-au mutat în Europa cînd Pione era copilandru, nu spaima "cîinilor" de vineri seara.


Dansul tribal

Cînd a fost convocat la reprezentativa de tineret a danezilor, luna trecută, părinţii lui Sisto au făcut spectacol. Au "întrerupt" conferinţa de presă pentru a cînta şi a dansa, celebrînd convocarea!

Un dans tribal, cu părinţii pudraţi pe faţă cu praf alb, fix în faţa ziariştilor. Iar Pione s-a dezbăcat şi el, şi-a pus pudra albă pe faţă şi şi-a acompaniat părinţii.

Nordicii i-au respectat originile, apreciindu-l pentru show-ul produs. Ulterior, filmul cu reprezentaţia familiei a devenit viral pe net. Nici dinamoviştii nu-l vor uita prea uşor pe cel ce le-a marcat o triplă, vineri seară.

Celălalt killer

Celălalt puşti care a marcat o triplă "cîinilor" este Emiliano Marcondes, 19 de ani, de la Nordsjaelland. Mijlocaş ofensiv, cu tată danez şi mamă braziliancă. A intrat în repriza secundă şi s-a pus pe treabă după minutul 60. Are un gol în 17 meciuri pentru echipa sa de club.


Twente şi Hamburg vor să-l transfere în vară, îl monitorizează intens. Ca şi Sisto, şi Marcondes este la primele sale reuşite pentru Under 21, braziliano-danezul evoluînd totuşi la alte reprezentative de juniori ale nordicilor.

Fotbalistul Sisto şi omul Pione după meci:

- "Cred că am întîlnit o echipă bună, dar adversarii s-au pierdut în repriza a doua, iar noi am profitat de orice fisură. Pînă la urmă, e doar un joc de fotbal, iar noi am tratat meciul foarte bine"

- "Voi fi mîndru mereu de originile mele, dar trebuie să le mulţumesc danezilor pentru şansa oferită. Sper să ajung un mare fotbalist, la un club imens, să-mi fac familia şi mai mîndră"

- "Cred că am încă multe de învăţat şi de demonstrat în fotbal. Sînt un elev conştiincios"

- "Ce voi face mîine, după victorie? A fost doar un amical. Mă voi trezi, mă duc la antrenament şi voi munci la fel de mult, ca şi cum n-aş fi dat trei goluri"

7 goluri în 17 meciuri a înscris Sisto pentru FC Midtjylland

5 echipe l-au ofertat pe fotbalist la finele lui 2014, Juventus, Marseille, Napoli, Lille şi Red Bull Salzburg, dar nu l-au luat pentru că au pus pe masă "doar" două milioane de euro

660.000 de euro este cota fotbalistului conform transfermarkt.de



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.