Handbal

Argentina, que sorpresa! » Sud-americanii au eliminat Rusia şi s-au calificat în ”optimi” la Mondialul din Qatar

Argentinienii au sărbătorit cu dans victoria contra Rusiei // Foto: Reuters

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Sud-americanii s-au calificat în "optimile" Mondialului din Qatar, după ce aseară i-au învins pe ruşi. Egalul cu Danemarca şi înfrîngerea la limită cu Polonia nu au fost întîmplătoare.

Argentina, cea mai mare surpriză de la Mondialul din Qatar, a început faza grupelor cu o mare bombă, 24-24 cu vicecampioana lumii, Danemarca, şi a terminat aseară meciurile din grupă cu un alt rezultat surprinzător: 30-27 cu Rusia! Disputa cu ruşii era una decisivă pentru ambele echipe în vederea calificării în "optimi".

Europenii aveau nevoie de victorie, "pumelor" le ajungea şi egalul. Pentru ruşi totul s-a năruit pe finalul meciului, cînd argentinienii s-au distanţat la patru lungimi. Degeaba au mai încercat ruşii să revină. Argentina a jucat exact, iar la final a sărbătorit calificarea între primele 16 echipe ale lumii, a doua astfel de ispravă după cea din 2011!

Pentru ruşi, a fost un Mondial dezastru, iar pe selecţionerul Oleg Kuleşov, aflat la prima participare la Mondiale, îl aşteaptă probabil acasă demiterea.

Azi, primele patru "optimi"
Mondialul din Qatar începe de azi faza eliminatorie, urmînd ca la Doha să se dispute primele patru partide din optimile de finală. Campioana mondială Spania va întîlni vicecampioana Africii, Tunisia (ora 20:00), pornind clar favorită.

Cu prima şansă pleacă şi echipa gazdă, Qatar, care va juca împotriva Austriei (17:30), dar şi Croaţia în faţa Braziliei (20:00). Cel mai echilibrat joc va fi între Slovenia şi Macedonia (17:30). Celelalte patru partide din "optimi" au loc mîine.

Înaintea jocurilor de aseară, Franţa-Suedia şi Polonia-Danemarca, se cunoştea doar întîlnirea dintre Germania şi Egipt. Mai sînt calificate în "optimi" Islanda şi Argentina.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.