Tenis

Australia, teritoriul Simonei » Halep a devenit cea mai de succes româncă în turneul de la Melbourne

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Nici o altă jucătoare din România nu a reuşit pînă acum să lege două sferturi de finală la primul turneu de Mare Şlem al anului.  Pînă la victoria din "optimi" cu Wickmayer, Halep era la egalitate cu Irina Spîrlea şi Virginia Ruzici, care bifaseră accederea între primele opt o singură dată.

Simona a tot repetat că Australian Open e un turneu special pentru ea. La Melbourne a reuşit pentru prima oară să simtă aerul tare din înălţimile unui turneu de Mare Şlem. În 2014 ea o învingea pe Jelena Jankovici în optimi de finală şi mergea mai departe.

În 2015, Halep a trecut în aceeaşi fază de Yanina Wickmayer cu 6-4, 6-2 şi e din nou în "sferturi". O performanţă pe care nici o altă româncă nu a mai reuşit-o pînă acum la Melbourne. Irina Spîrlea şi Virgina Ruzici au bifat "sferturile" la Australian Open o singură dată.

Într-un top all-time al jucătoarelor din România care au atins de mai multe ori faza sferturilor de finală, Simona e pe locul al doilea, cu patru reuşite, după Virginia Ruzici, care a adunat de-a lungul întregii cariere 11 apariţii.

În 2014, la Melbourne, noutatea situaţiei a copleşit-o, i-a tăiat energia din braţe, a sufocat-o. Anul acesta însă situaţia pare alta. A treia jucătoare a lumii are mai multă experienţă, a reuşit să treacă de "sferturi" la Roland Garros şi Wimbledon şi se simte pregătită să-i facă faţă Ekaterinei Makarova.

"Aici am început să joc cel mai bun tenis al meu în turneele de Mare Şlem. Asta înseamnă mult pentru mine. Acum am mai multă încredere pentru a juca în această fază a competiţiei", a spus Simona.

Simona Halep va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova marţi, 27 ianuarie, la o oră ce va fi stabilită ulterior.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.