Victorie de senzaţie la Australian Open! Florin Mergea şi Dominic Inglot s-au calificat în ”sferturi”, după ce i-au eliminat pe favoriţii numărul 1 ai turneului, fraţii Bryan, scor 7-6(4) 6-3. Pentru un loc în semifinale, cei doi se vor bate cu Horia Tecău şi Jean Julien-Rojer.
Zi excelentă pentru românii de pe tabloul de dublu de la Melbourne. Tecău şi Rojer au intrat primii pe Hisense Arena şi au avut nevoie de peste două ore pentru a trece de Eric Butorac şi Sam Groth, scor 3-6, 7-5, 7-6(5). Horia se apropie astfel de cea mai bună performanţă a sa la Australian Open, semifinale, fază atinsă în 2012.
Ceva mai tîrziu, Mergea şi Inglot au provocat una dintre cele mai mari surprize ale turneului. Cei doi i-au eliminat pe Bob şi Mike Bryan, liderii mondiali, după numai două seturi, 7-6(4), 6-3. ”A fost o experienţă incredibilă. Fraţii Bryan sînt legende la dublu şi e incredibil să îi poţi învinge”, a fost reacţia lui Mergea la finalul partidei.
Se înfruntă în ”sferturi”
Cele două perechi se vor întîlni în runda următoare, astfel că România va avea în mod sigur un reprezentant în faza semifinalelor la Australian Open. Va fi pentru a patra oară cînd Tecău şi Mergea vor fi adversari la dublu, Horia conducînd cu 3-1. Ultima confruntare a avut loc anul trecut, la s-Hertogenbosch, unde Tecău şi Rojer s-au impus cu 6-3, 6-4. Mergea îl avea ca partener atunci pe Marin Draganja.
360 de puncte şi 71.000 de dolari australieni (50.000 de euro) vor primi cele două perechi pentru accesul în faza ”sferturilor” la Australian Open
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}