Handbal

Eroul Canellas! Interul iberic a înscris golul calificării cu două secunde înainte de final şi Spania a trecut de Danemarca 25-24

Articol de Marian Ursescu  —  miercuri, 28 ianuarie 2015

Juan Canellas e eroul Spaniei! Interul de la THW Kiel a marcat golul victoriei cu două secunde înainte de final. La Doha, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, ibericii au eliminat Danemarca, 25-24.
Nici una dintre echipe nu a reuşit pe parcursul jocului să se desprindă la mai mult de trei goluri diferenţă. Campioana mondială a avut 22-20, danezii au revenit şi au marcat de trei ori consecutiv, după care Spania a revenit la conducere. Cînd meciul se pregătea să intre în prelungiri, interul stînga Juan Canellas a luat o acţiune pe cont propriu şi l-a învins pe goal-keeperul danez.

Vicecampioana lumii pleacă acasă deşi a pierdut abia primul joc la actuala ediţie. Spania merge mai departe şi va înfrunta Franţa, campioana olimpică şi europeană, pe care ibericii nu prea au putut-o învinge în ultimul timp.

Franţa a trecut la pas de Slovenia, 32-23, şi se pregăteşte pentru al cincilea titlu mondial. Ar deveni astfel prima echipă cu cinci cupe mondiale, depăşind astfel România şi Suedia, care au cîte patru!

Qatar, marea surpriză!
Echipa gazdă, Qatar, rămîne însă marea surpriză de pînă acum. Echipa pregătită de campionul mondial, Valero Rivera, a eliminat Germania, 26-24. Nemţii nu au contat, au alergat să revină în meci în partea a doua, după ce au fost conduşi şi la 7 goluri diferenţă, dar nu au reuşit! La Doha, handbaliştii naturalizaţi peste noapte, i-au făcut fericiţi pe şeici, care se gîndesc acum chiar la finală.

Polonia va fi adversara Qatarului în semifinale, leşii obţinînd şi ei o victorie mare, 24-22 cu Croaţia!

Rezultate "sferturi"
Polonia-Croaţia 24-22
Qatar-Germania 26-24
Spania-Danemarca 25-24
Franţa-Slovenia 32-23

Program semifinale, 30 ianuarie
17:30 Qatar-Polonia
20:00 Spania-Franţa
* partidele vor fi transmise în direct de DolceSport


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.