Liga 1

Petrolul îşi pierde golgheterul! Toto Tamuz a trecut vizita medicală, dar mai are o problemă: "Acum lucrurile nu mai depind de mine"

05/07/2014

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 28 January 2015

Toto Tamuz este aproape de a semna cu Konyaspor, unde ar urma să fie coleg cu Ciprian Marica şi Gabriel Torje. Golgheterul Petrolului a trecut testele medicale, însă aşteaptă să îşi primească banii pe care clubul îi datorează pentru a pleca. 

“Eu aş vrea să merg să joc la Konya, am şi venit la Istanbul pentru a face nişte teste medicale. Dar nu pot să semnez cu nici o echipă în acest moment, deoarece înainte de toate trebuie să îmi recuperez banii pe care îi am de primit de la Petrolul.

Pot spune că este vorba despre o sumă foarte mare, pe care cei de la Petrolul nici măcar nu o au. Altfel poate aş fi putut să renunţ. Momentan Petrolul mă ţine blocat, lucrurile nu mai depind de mine.

Agentul şi avocatul meu sînt în discuţii pentru ca lucrurile să se rezolve în cel mai scurt timp. Situaţia la club este foarte grea în acest moment, iar nimeni nu a venit să ne spună că lucrurile s-ar putea îndrepta în următoarea perioadă. Mi-a plăcut foarte mult să joc la Petrolul, fanii sînt extraordinari şi vreau să le mulţumesc pentru încrederea acordată.

Nu cred că voi mai continua aici, dar este important de precizat că în acest moment eu sînt jucător la Petrolul şi aştept ca lucrurile să se rezolve”, a explicat Tamuz pentru Fanatik.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.