După mai multe luni de tăcere, Adrian Mititelu, fostul patron al Universităţii Craiova, a acordat un interviu în exclusivitate pentru GSP.ro în care a vorbit despre negocierile privind reapariţia legendarei formaţii oltene, dar şi despre procesele pe care le are cu FRF.
- Domnule Mititelu, în ce stadiu sînt negocierile între dumneavoastră şi suporteri în legătură cu revenirea Universităţii Craiova?
- După 20 martie se va decide totul. Dar important este că avem şanse foarte mari să revenim în circuit. Există posibilitatea ca echipa să nu mai fie declarată falimentară, pentru că la dosar au fost nişte acte false, dar totul se va decide în martie.
- Veţi păstra 66% din acţiuni şi veţi da restul suporterilor?
- Am făcut o convenţie cu suporterii în care le-am propus să strîngă în 3-4 ani un anumit număr de membri în Asociaţia Suporterilor, 30-40.000 de persoane, şi le voi da 51% din acţiuni. Nu vreau nici un ban. Dar nu pot să le dau acest procent aşa, deodată. Aceasta va fi o premieră în România, va fi un club care se va autofinanţa, iar publicitatea va veni singură la club. Ăsta e visul meu, în 3-4 ani Asociaţia să aibă 51% din acţiuni.
- În ce eşalon ar urma să înscrieţi echipa?
- Depinde de Federaţie unde vom juca, dar cum am spus sînt şanse foarte, foarte mari să nu fim declaraţi falimentari şi automat să revenim, dacă nu în prima ligă, în eşalonul secund. E şi în interesul FRF-ului să nu ne trimită în Liga a patra pentru ca prejudiciile pe care ni le vor da să nu fie foarte mari.
- Dacă veţi reveni, pe ce stadion veţi juca meciurile de acasă?
- Stadionul e o problemă! Dar eu am un loc în Craiova unde vreau să construiesc două terenuri de antrenament. Chiar în martie voi începe realizarea acestora. Sînt două situaţii aici: dacă vom juca în Liga a II-a căutăm un stadion în alt oraş, dar dacă vom reîncepe din Liga a patra vom evolua pe terenurile mele şi voi adăuga 1.000 de locuri la ele.
- Cum comentaţi că mai mulţi suporteri ai Universităţii au trecut de partea celor de la CSU?
- Nu sînt mulţi cei care s-au dus la CSU. Există un mic procent de suporteri care spun: «Hai să ţinem cu CSU dacă Universitatea nu mai e». Dar vom reveni şi lucrurile se vor schimba!
"Se va pune sechestru pe conturile FRF"
- Procesele cu FRF în ce stadiu mai sînt?
- Se judecă din două în două săptămîni şi acum vă spun ceva în premieră. La următorul termen se va pune sechestru pe conturile Federaţiei, o să vedeţi!
- De ce, care este motivul?
- Datoria pentru care am intrat în faliment nu este a noastră. Au existat nişte acte false, iar justiţia şi-a făcut treaba şi a descoperit.
"Piţurcă a reprezentat greşeala vieţii mele"
- Care a fost cea mai mare greşeală pe care aţi făcut-o de cînd aţi intrat în fotbal?
- Am făcut mai multe greşeli, dar cea mai mare este faptul că l-am adus pe Piţurcă la Craiova. Asta e acum! Aţi văzut şi voi acum ce antrenor e Piţurcă.
- Domnule Mititelu, dintre toţi patronii cu state vechi în Liga 1, dumneavoastră sînteţi printre singurii care au rămas în libertate...
- Sînt mai bătăios, mai obişnuit cu stresul (rîde). Dar n-au ce să-mi facă pentru că eu am refuzat orice meci trucat, am redat demnitatea Craiovei şi sînt curat!
{{text}}