Sporturi   •   Altele   •   POLO

FOTO Incredibil! O "naţională" de polo a plecat la un turneu fără echipament. "Fiicei mele i s-a rupt costumul, am luat avionul să-i aduc schimbul!"

Articol de Răzvan Luţac   —  duminică, 01 februarie 2015

Fetele fostului selecţioner al "naţionalei" de polo, Vlad Hagiu, au plecat la un turneu internaţional fără echipament de joc! Selecţionata U17 a României la feminin nu are nici măcar prosoape, iar costumele sînt diferite. "Ne-am făcut de rîs. De vină e federaţia", tună părinţii

Început alaltăieri, turneul de calificare pentru Jocurile Europene de la Baku, desfăşurat la Istanbul, a fost un fiasco, deşi tinerele poloiste au reuşit două victorii din trei meciuri pînă azi dimineaţă (15-9 cu Bulgaria, 12-4 cu Turcia, înfrîngere 3-13 cu Serbia).

Gabriela Popescu, mama sportivei Beatrice Popescu, povesteşte pentru GSP.ro: "Federaţia a trimis echipa naţională de fete U17 fără echipament. Şi e un turneu extrem de important! Nici măcar antrenorul Vlad Hagiu, pe care turcii l-au asaltat pentru autografe, nu are".

Femeia adaugă: "În prima zi de concurs, fiicei mele i s-a rupt costumul. Am luat avionul de la Bucureşti ca să îi aduc unul de schimb, am făcut totul pe banii mei! Nu au nici prosoape, nici halate, dîrdîie prin vestiar".


Fetele au intrat în bazin îmbrăcate diferit. "Sînt vreo 6 modele, unele au intrat cu echipamentul clubului CSS 1 din Bucureşti! Negre, albastre, tricolore, avem mai multe modele".

În plus, Gabriela Popescu susţine că fetele nu au făcut niciun antrenament înainte de competiţie, iar ultimul meci datează din octombrie. "De vină este FR Polo. Fetele chiar au valoare! Am aflat, de la delegaţia sîrbilor, că au fost invitate la un turneu şi în vecini, dar cei din FRP nu au răspuns invitaţiei, iar în locul nostru au fost chemate franţuzoaicele!".

"Vă daţi seama, stăm în hotel de cinci stele, toţi vin la mese în echipament, doar noi sîntem coloraţi! Nu se poate, e o ruşine"

Gabriela Popescu

Pînă la publicarea acestui articol, reprezentanţii FR Polo nu au putut fi contactaţi.


Echipa naţională U17 este pregătită de perechea Vlad Hagiu - Zoltan Orban, iar din echipă fac parte Oana Vidican (căpitan), Adrienn Lukits, Teodora Itul, Bianca Lazăr, Krisztina Szeghalmi, Eniko Torok, Briana Mihăilă, Nikolette Laboncz, Andra Bunea, Antonia Vidican, Iulia Nonea, Claudia Pilică, Beatrice Popescu, Vanesa Caba, Diana Togănel.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.