Stranieri

Vlad Chiricheş pleacă de la Tottenham! Presa din Italia a făcut aseară anunţul mult aşteptat de român: împrumutat pentru 6 luni cu opţiune de cumpărare

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 01 February 2015

Mîine noapte se încheie perioada de mercato în Italia, iar SkySports anunţă că Vlad Chiricheş (25 de ani) s-a înţeles cu AS Roma, transferul urmînd a fi oficializat în următoarele ore. 

Măcinat de accidentări, dar şi de evoluţiile modeste,  internaţionalul român a ieşit din planurile lui Mauricio Pochettino.

Presa din "Cizmă" a anunţat aseară că Tottenham şi AS Roma au ajuns la un acord în privinţa românului, Chiricheş urmînd să fie împrumutat pentru 6 luni, iar italienii ar trebui să plătească 10 milioane de euro în vară dacă acesta confirmă.

AS Roma dă tun după tun în această iarnă
Italienii au reuşit aseară transferul atacantului ivorian de la ŢSKA Moscova Seydou Doumbia (27 de ani). Roma a plătit 14,4 milioane de euro.

De asemenea, pe lîngă Chiricheş, ocupanta locului 2 din Serie A are mari şanse să oficializeze în următoarele ore mutările lui Victor Ibarbo de la Cagliari, care ar urma să fie împrumutat cu opţiune de cumpărare de 15 milioane de euro.

Pe lîngă aceştia, se negociază intens şi cu Dnepr pentru mijlocaşul ofensiv al lui Dnipro, Evgen Konoplyanka. Italienii sînt dispuşi să ofere o sumă fabuloasă pentru acesta, peste 15 milioane de euro.

Jucătorul se află în ultimele 6 luni de contract, însă Roma nu doreşte să-l piardă, fiind în competiţie cu Tottenham, Liverpool şi Everton pentru semnătura sa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.