Sporturi   •   Handbal   •   HCM BAIA MARE

Renasc speranţele » Baia Mare a câştigat cu Savehof şi se gîndeşte din nou la "sferturile" Ligii

Eliza Buceschi a marcat 8 goluri

Articol de Marian Ursescu   —  luni, 02 februarie 2015

Baia Mare a învins ieri, în Suedia, şi se gîndeşte din nou la calificarea în "sferturile" Ligii. Tonje Tiselj are procenatj sută la sută de cînd e pe banca maramureşencelor.

Cu zero puncte după faza grupelor, HCM Baia Mare nu mai are voie la prea mulţi paşi greşiţi pentru a spera că va intra între primele opt echipe ale Europei. Campioana României a jucat ieri în Suedia contra echipei cotate cu ultima şansă în grupă şi, normal, nu avea decît varianta victoriei. Savehof făcuse egal cu Viborg însă în grupe şi româncele au fost puse în gardă.

Cu cinci componente ale "naţionalei" Suediei, medaliată cu bronz la Euro 2014, Savehof a dat o replică excelentă campioanei României. Ba chiar a condus o bună bucată din meci, desprinzîndu-se la 23-20 cu 13 minute înainte de final. A fost momentul în care, ca de atîtea ori, Paula Ungureanu a închis poarta băimăreană. Herrem a punctat de două ori pe contraatac, Abbingh a găsit calea spre gol de la 9 metri, iar Baia Mare a trecut la conducere în doar 5 minute.

Cea mai bună jucătoare a HCM-ului a fost însă Eliza Buceschi, fiica fostului antrenor prinzînd o zi excelentă. Baia Mare a suferit însă mult pe extrema dreapta, acolo unde brazilianca Do Nascimento a fost trecută lejer de adversare, iar în atac a ratat şapte situaţii de gol, din cele 10 avute! Nascimento a şi văzut cartonaşul roşu în minutul 59 pentru a treia eliminare de două minute!


Vine campioana!

Fiecare meci de acum încolo va fi decisiv pentru HCM Baia Mare. Etapa viitoare, pe 8 februarie, campioana României va întîlni pe teren propriu campioana Europei, Gyor, echipă care nu a mai pierdut nici un meci din 11 aprilie 2013!

Oltchim a învins atunci Gyor, în returul semifinalei de Liga Campionilor, 25-24, dar Gyor s-a calificat în finală! Campioana Ungariei a cucerit de atunci de două ori Liga, fără să cunoască înfrîngerea! HCM Baia Mare a jucat şi sezonul trecut contra Gyorului, dar maghiarele s-au impus de fiecare dată: 31-22 la Baia Mare, 23-20 la Gyor!

6 victorii a obţinut Baia Mare cu Tiselj pe bancă: 4 în campionat, una în Cupa României, una în Liga Campionilor

Savehof 26

Alm 9, Oden 5, Lindvall 4, Sand 4, Karlsson 2, Enhoring 2. Antrenor: Henrik Signell


HCM Baia Mare 28

Buceschi 8, Abbingh 5, Elisei 3, Do Nascimento 3, Makeeva 3, Gjorgjevska 2, Davîdenko 2, Herrem 2. Antrenor: Tonje Tiselj

Grupa 2

1. Gyor Audi ETO    4    4    0    0    125-89    8p

2. Larvik HK    4    4    0    0    106-94    8p

3. Metz Handball    4    2    0    2    103-98    4p

4. Viborg HK    4    1    1    2    108-102    3p

5. HCM Baia Mare    5    1    0    4    124-139    2p

6. IK Savehof     5    0    1    4    120-164    1p

* primele patru clasate se califică în "sferturi", urmînd să întîlnească primele patru echipe din grupa 1, în jocuri eliminatorii: locurile 4 cu 1 şi 2 cu 3

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.