Campionate

E totuşi prea mult! » Abia transferat la Sampdoria, Samuel Eto'o stîrneşte deja primul scandal: a refuzat un antrenament suplimentar

După un tur modest la Everton, Eto'o a semnat cu Sampdoria pînă în 2018, fiind plătit în funcție de cît marchează

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Camerunezul abia transferat şi folosit doar 19 minute duminică nu s-a supus pedepsei şi a plecat fără explicaţii după şedinţa de dimineaţă.

Nici n-a venit bine la Sampdoria că deja a început să facă mofturi. Samuel Eto'o a fugit ieri după-amiază de la antrenamentul lui Mihajlovici fără nici o explicaţie!

Camerunezul de 33 de ani nici n-a vrut s-audă de renunţarea la odihnă, ca măsură disciplinară anunţată de tehnician după 1-5 cu Torino. "Şedinţe duble! Nu ştiu dacă va folosi, însă e cazul să mă răzbun cumva", a tunat Sinişa.

Eto'o fusese oricum deranjat că n-a jucat decît din minutul 71, cînd Sampdoria era condusă cu 3-0. "Nici nu intenţionam să-l bag deloc, pentru că nu era la capacitate fizică optimă. Dar rezultatul era oricum compromis şi am schimbat unii jucători în pericol de suspendare", s-a justificat sîrbul.

Totuşi, Samuel a anunţat conducerea clubului că refuză antrenamentul suplimentar. Unii colegi susţin că atacantul african s-ar fi certat dimineaţa cu Mihajlovici şi nu ar fi exclus să fie dat afară!

"Am făcut un meci ruşinos şi le cer scuze fanilor. Eu sînt primul vinovat, dar şi jucătorii trebuie să-şi facă un examen de conştiinţă" (Sinişa Mihajlovici, antrenor Sampdoria)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.