Dar nu pe teren, ci la nivelul conducerii. Preşedintele campioanei României şi omul care a contribuit decisiv la ascensiunea grupării de pe litoral în ultimul deceniu, Sorin Strutinsky, a ajuns ieri la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Omul de afaceri a fost ridicat de anchetatori din Capitală şi dus la sediul DNA cu mandat de reţinere de 24 de ore.
El este acuzat de patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, instigare la săvîrşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi instigare la săvîrşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
Nu este pentru prima oară cînd Strutinsky este în vizorul procurorilor DNA. În luna aprilie a anului trecut, aceştia au efectuat mai multe percheziţii la locuinţa sa şi la firmele de contabilitate care îi gestionează afacerile. Problemele apar doar cu o săptămînă înainte ca CVM Tomis să dispute manşa tur din cadrul primei runde din play-off. Astfel, constănţenii vor întîlni miercuri, pe teren propriu, pe ruşii de la Lokomotiv Novosibirsk, returul fiind programat o săptămînă mai tîrziu.
Sporturi • Volei • CVM TOMIS CONSTANŢA
Blocaj de la DNA » Preşedintele campioanei CVM Tomis Constanţa, Sorin Strutinsky, a fost acuzat de trafic de influenţă
Articol de Marian Ursescu — joi, 05 februarie 2015
Prima echipă din voleiul masculin românesc calificată în play-off-ul Ligii Campionilor, CVM Tomis Constanţa, a primit ieri o lovitură dură.
{{text}}