Hagi 50 » Theodor Jumătate nu uită un episod petrecut în urmă cu 15 ani: "Ziua cînd Gică mi-a salvat viaţa"

Venisem pentru Hagi, Gică Popescu şi a lor Galata, la finala Cupei UEFA cu Arsenal, dar la 1 dimineaţa alergam de nebun printre nebunii care se băteau în tot centrul oraşului.

Ştiam că va fi rău, cu o lună înainte fanaticii Cim Bom înjunghiaseră mortal la Istanbul doi hooligans marca Leeds, aflasem şi că insularii vor răzbunare, dar voiam să văd luptele de stradă şi să scriu despre ele. Din mijlocul lor.

Sprint de pe Stroget, faimoasa stradă pietonală a capitalei daneze, traversasem Piaţa Primăriei şi eram pe Vesterbrogade. Poliţiştii au făcut două bariere, însă au greşit flagrant. Au încadrat bătăuşii turci şi englezi, izolîndu-i, fără a-i despărţi. O invitaţie la război, nu mai aveai cum să scapi, mi se părea ireal. Iar eu eram în centrul demenţei.

La un moment dat, "tunarii" au erupt dintr-un bar, atacîndu-i pe turci în mijlocul bulevardului. Un englez a căzut secerat, la cinci metri de mine, cu o rană de cuţit în abdomen. Apoi, într-o clipă, agenda şi pixul mi-au zburat pe jos. Un turc mă lovise peste mîini, confundîndu-mă cu un rival.

Am urlat la el:
- Hei, sînt reporter român, sînt aici pentru Hagi!
Cînd a auzit, turcul s-a liniştit instantaneu. Faţa schimonosită de furie a dispărut. Rînjetul s-a transformat în zîmbet. Şi cel care mă atacase îmi găsea şi returna agenda şi pixul de pe stradă.
- Iartă-mă! Îl iubim pe Hagi. Ia-le şi fugi de aici!
După-amiază, după ce văzuse pe Euronews secvenţe cu ciocnirile din piaţă, m-a sunat mama:
- Ascultă, ai fost îmbrăcat azi-noapte cu geaca maro de piele?! Tu erai?!
Nu scăpasem de ochii ultraatenţi ai părintelui.
I-am răspuns, dezolat că fusesem descoperit, dar fericit că nu mi se întîmplase nimic:
- Da, Hagi mi-a salvat viaţa.
Seara, în Parken, Hagi, Gică Popescu şi a lor Galata avea să cîştige Cupa UEFA la penaltyuri.