International   •   Stranieri   •   DECLARAŢII

Sergiu Buş i-a impresionat pe englezi » Antrenorul lui Sheffield îl compară cu un mare fotbalist român: "Seamănă mult cu el"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 05 februarie 2015

Sergiu Buş s-a transferat de la ŢSKA Sofia la Sheffield Wednesday în această iarnă şi i-a impresionat deja pe englezi. Noul său antrenor, Stuart Gray, îl compară pe atacant cu Ionel Ganea, jucător pe care l-a antrenat la Wolverhampton.

"Buş îmi aminteşte un pic de Ganea. Este puternic, nu renunţă la lupta pentru balon şi are o imensă dorinţă să joace şi să o facă bine", a spus Stuart Gray într-un interviu în cotidianul The Star.

Tehnicianul formaţiei din Championship a vorbit şi despre modul în care îl va pregăti pe Buş pentru noua aventură din Anglia.

"Ne-ar plăcea ca Sergiu să intre şi să lovească, dar ne-am decis mai întîi să-i oferim o perioadă de adaptare. Să simtă cîte puţin din ce înseamnă fotbalul englez. O să stea deocamdată în afară şi voi evalua treptat cum se comportă la antrenamente.


N-a mai jucat într-o partidă oficială din decembrie, au avut pauză de iarnă în Bulgaria. Fotbalul britanic e unic şi de aceea e iubit peste tot în lume. Sîntem probabil singura ţară care nu are pauză de iarnă. Sîntem în plin sezon şi Sergiu trebuie să se adapteze ritmului de antrenamente şi meciuri", a mai adăugat Stuart Gray.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.