Altele

Austrian Airlines » Liderul clasamentului mondial feminin, Daniela Iraschko-Stolz, s-a impus la Rîşnov

Austriaca Daniela Iraschko-Stolz şi-a trecut în cont prima victorie pe trambulina de la Rîşnov // Foto: Ştefan Constantin (Rîşnov)

Articol de Răzvan Luţac  —  Monday 30th of November -0001 12:00

În a treia etapă de Cupă Mondială organizată vreodată în România, austriaca a depăşit-o pe cîştigătoarea de anul trecut. România a avut în premieră două sportive la start.

Valea Cărbunării a sfidat, ieri, codul galben ce-a speriat partea sudică a ţării. Din ninsoare s-au tăiat primele trei litere şi-a ieşit o zi perfectă pentru sărituri, cu zăpadă proaspătă şi fină pe dealuri, oameni mulţi în tribunele naturale şi steaguri româneşti, ruseşti sau nipone.

Însă nu s-a impus japoneza Sara Takanashi, cîştigătoarea de anul trecut, în etapa de Cupă Mondială. Ci actualul lider al clasamentului. Austriaca Daniela Iraschko-Stolz, care a încheiat cu 239,1 puncte!

Victorie şi record!
"E prima dată cînd am ajuns în România şi sînt cu atît mai mîndră de această victorie. Îmi place aici", a spus Stolz. În premieră, am fost reprezentaţi de două sportive! Tinerele Dana Haralambie, 17 ani (locul 32), şi Bianca Ştefănuţă, 16 ani (38 din 39), nu s-au calificat însă în manşa secundă.

Iar vineri, trambulina HS100 de la Rîşnov s-a învăluit într-o altă premieră. Un nou record, la antrenamentul oficial. Eva Pinkelnig, tot Austria, 101m. Se anunţă spectacol şi azi!

Azi, de la ora 13:30, e programată o nouă etapă la Rîşnov (în direct la TVR2).

94,5 metri a măsurat cea mai lungă săritură, a norvegiencei Lundby

Podiumul de ieri
Sportivă  -  Ţară:    Puncte
1. Daniela Iraschko-Stolz - Austria: 239,1
2. Sara Takanashi - Japonia: 234,9
3. Maren Lundby - Norvegia: 230,9

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.