Fotbal   •   Liga 1   •   DECLARAŢII

Gică Hagi atac la adresa oficialilor FRF » "S-au făcut lucruri împotriva jucătorilor şi împotriva fotbalului românesc!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 12 februarie 2015

Finanţatorul, dar şi antrenorul celor de la Viitorul, Gică Hagi, a lansat un atac la adresa oficialilor Federaţiei Române de Fotbal. Acesta crede că unele decizi luate de FRF au fost luate împotriva fotbalului de la noi.

"Nu sînt eu la Federatie şi nici nu o să fiu, dar pot spune că în acest moment anumite aspecte nu sînt deloc bune. Toate s-au făcut contra jucătorilor! Au fost lucruri importante, care nu fac bine fotbalului de la noi. Totul se face contra fotbalului românesc. Nu îi fac bine din toate punctele de vedere aceste probleme. Nu eşti organizat, nu se plătesc jucătorii. E o temă importantă pe care e greu să o înţelegem", a spus Hagi la DolceSport.

Acesta a vorbit şi despre Rapid şi Dinamo, echipe care au intrat în insolvenţă, dar transferă pe bandă rulantă: "Se vorbeşte de insolvenţă, de criză şi au făcut o mulţime de transferuri. Chiar dacă intră în insolvenţă, de ce transferă foarte mulţi jucători? Sînt lucruri greu de înţeles. Eu nu mă gîndesc la insolvenţă la Viitorul, nu cred că în momentul de faţă noi am face o astfel de greşeală".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.