Costel Gâlcă este la Steaua de 8 luni şi, chiar dacă echipa merge foarte bine în cele trei competiţii interne, oficialii echipei încă nu i-au propus prelungirea contractului.
Gigi Becali este patron la Steaua din februarie 2003 şi în tot acest timp a cîştigat patru titluri de campion. Nici unul dintre antrenorii care au stat pe bancă în momentul triumfului în campionat nu a fost dat afară de Gigi.
Cosmin Olăroiu în 2006 şi Laurenţiu Reghecampf în 2012 şi în 2013 n-au fost demişi, ci au plecat în Arabia Saudită după ce au primit oferte foarte tentante.
În sezonul 2004-2005 a avut loc o situaţie specială. Walter Zenga a început campionatul şi a fost demis cu trei etape înainte de final. La finalul campionatului, pe banca Stelei se afla Dumitru Dumitriu, dar acesta nu a rămăs şi în sezonul următor, fiind înlocuit de Oleg Protasov.
Dacă va cîştiga campionatul cu Steaua, Gâlcă va deveni al 16-lea antrenor care reuşeşte această performanţă şi poate fi sigur că oficialii Stelei îi vor oferi un nou contract.
Înainte de startul returului, Steaua este la nouă puncte de ocupanta locului doi, CFR Cluj, şi majoritatea oamenilor din fotbal o văd campioană, mai ales din cauza problemelor financiare de la echipele rivale.
Citeşte în ediţia tipărită Gazeta Sporturilor, pe care o găseşti acum la chioşcuri, ce mesaj i-a transmins Gigi Becali lui Costel Gâlcă şi care sînt situaţiile în care se poate produce o ruptură între cele două părţi. Aici poţi citi varianta digitală a ziarului.
{{text}}