Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFER

Al Hilal şi-a dat acordul! Mihai Pintilii va fi împumutat la Pandurii

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 14 februarie 2015

În lupta pentru evitarea retrogradării, Pandurii a reuşit două achiziţii importante în această iarnă. După ce l-au adus pe Eric de Oliveria, gorjenii au primiti acordul clubului Al Hilal pentru a-l împrumuta pe Mihai Pintilii.

Impresarul jucătorului, Anamaria Prodan, i-a convins pe şefii de la Al Hilal să-l împrumute pe acesta la Pandurii, iar Mihai Pintilii se va alătura lotului condus de Edi Iordănescu şi va juca pînă la vară.

Oficialii celor de la Pandurii aveau de săptămîna trecută acordul jucătorului pentru un împrumut pînă la vară, dar mutarea a intrat în impas pentru că cei de la Al Hilal doreau să-l împrumute pe mijlocaş în zona Golfului, de unde exista interes din partea a două grupări.

Pintilii a mai fost dorit şi de Steaua, dar oficialii roş-albaştrilor voiau împrumutul pe o perioadă mai mare.


"Pandurii e echipa care mi-a dat cele mai multe, m-aş duce la Pandurii cu plăcere. Steaua? Nu Steaua. Campionatul e luat, ce rost avea să mă duc la Steaua trei luni. Steaua mă voia pentru Champions League, dar Al Hilal nu a vrut să mă împrumute pe o durată mai lungă", spunea mijlocaşul în urmă cu două zile, la DigiSport.

Pintilii a mai jucat la Pandurii în perioada 2010-2012, fiind şi căpitanul echipei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.