Box

Freddie Roach, întrebat dacă mai este antrenorul lui Lucian Bute: "Nu ştiu! Nu am mai vorbit cu el"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 14 februarie 2015

Începînd de anul tercut, Lucian Bute s-a antrenat alături de antrenorul Freddie Roach, cel care îl pregăteşte şi pe Manny Pacquaio.

Roach a vorbit despre colaborarea cu pugilistul român şi despre viitorul lui Bute, spunînd că nu ştie dacă va mai lucra cu acesta.

"Nu ştiu dacă mai sînt antrenorul lui Bute. Nu ştiu ce se va întîmpla. Noi ne-am pregătit în Filipine, iar el s-a accidentat şi a trebuit să ia o pauză. Eu m-am ocupat de meciul lui Pacquaio şi Bute a plecat din Filipine. De atunci nu am mai vorbit cu el. Nu am discutat cu Bute sau cu altcineva din staff-ul lui, dar înainte să plece i-am zis că după ce se reface ne vom reîntîlni la antrenamente şi vom căuta alt adversar", a spus Roach pentru BoxingScene.com.

Antrenorul a fost întrebat şi despre noua înţelegere semnată de Bute cu promotorul Al Haymon.

"Credeam că este mulţumit de cei care îl reprezentau. Bute este un nume mare în Montreal şi nu ştiu ce poate oferi Al pentru a schimba ceea ce deja este", a adăugat antrenorul.

Bute trebuia să boxeze pe 6 decembrie cu Rodolfo Bolonti, dar românul s-a accidentat la spate şi a renunţat la meci.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.