Nationala

Echipa naţională a României s-a alăturat campaniei #SelfieForLife » I-a provocat pe toţi fanii să participe

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 16 February 2015

Fotbaliştii reprezentativei divizionare şi-au făcut sîmbătă un "selfie" în vestiar în scop caritabil, alăturîndu-se campaniei #SelfieForLife, derulată de Asociaţia Fight for Life Charity, care strînge fonduri pentru salvarea copiilor bolnavi de cancer, internaţi la Institutul Fundeni din Bucureşti.

Conform site-ului oficial al FRF, fotbaliştii i-au provocat pe toţi suporterii să le urmeze gestul şi să distribuie fotografiile pe reţelele de socializare. De asemenea, au fost provocaţi să se alăture campaniei umanitare şi componenţii echipei naţionale care nu au fost prezenţi la acţiunea din Antalya: Ciprian Marica, Alexandru Maxim şi Florin Gardoş.

Toţi banii strînşi în urma campaniei #SelfieForLife, derulată în perioada 19 ianuarie - 12 aprilie 2015, vor fi donaţi copiilor bolnavi de cancer, internaţi la Institutul Fundeni din Bucureşti.

Jucătorii naţionalei s-au alăturat, astfel, în acestă campanie jucătoarei de tenis Simona Halep şi echipei Steaua Bucureşti.

"Sîntem onoraţi şi mîndri cînd vedem câţi oameni s-au alăturat demersului nostru de stîngere de fonduri pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi de cancer. Echipa naţională de fotbal este unul dintre cele mai importante branduri româneşti şi are enorm de mulţi susţinători, pe care îi invităm să adere la Campania Selfie for Life", a declarat Otilia Caloian, vicepreşedinte la Fight For Life Charity.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.