Liga 1

Mihai Teja pe cracă » Antrenorul dinamovist a pierdut deja încrederea şefilor!

În decembrie, Teja a semnat cu Dinamo un contract pe un sezon și jumătate, cu drept de prelungire pe încă un an

Articol de Victor Vrînceanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Conducătorii sînt foarte dezamăgiţi de evoluţia echipei şi i-au impus tehnicianului obligativitatea cîştigării primelor două runde din retur, la Galaţi şi cu U Cluj.

Mihai Teja nici nu s-a instalat bine în Ştefan cel Mare că poate pleca! Dinamo a pierdut la limită manşa tur a semifinalelor Cupei Ligii, cu Pandurii, 1-2, însă nu acesta este factorul principal care a agitat apele la Dinamo.

Conform unor surse autorizate, Ionuţ Negoiţă şi Daniel Stanciu sînt decepţionaţi de calitatea precară a jocului prestat de "cîini" atît în partidele de pregătire, cît şi în meciul de marţi, de la Tîrgu Jiu.

"Ţi-am adus jucătorii solicitaţi pe toate posturile, chiar nu se poate să ne prezentăm la nesfîrşit atît de slab! Nu se vede nici un progres, trec zilele, săptămînile, erorile rămîn aceleaşi mai ales în apărare", i-ar fi imputat oficialii tehnicianului de 36 de ani.

Acesta s-a apărat argumentînd că o parte dintre cei nou-veniţi au ajuns tîrziu la echipă şi că mai este nevoie de timp pentru a se îmbunătăţi jocul: "Mai daţi-mi cîteva etape, veţi vedea că lucrurile se vor schimba în bine".

Şefii nici nu au vrut să audă şi i-au replicat răspicat: "Dacă nu cîştigi primele două etape din retur, încetăm colaborarea!". Sîmbătă, Dinamo joacă pe terenul Oţelului, apoi va primi replica Universităţii Cluj.

7.500 de euro este salariul lunar al lui Teja în Ştefan cel Mare. Stoican cîştiga mai puţin de jumătate, 3.000 euro pe lună

22 de goluri a încasat Dinamo în cele 8 amicale ale iernii. A marcat de 11 ori

"Cu Pandurii nu am făcut un joc strălucit, am fost lenţi, nu am avut mobilitate. Sîntem mulţumiţi că pînă la urmă s-a terminat 2-1, e mai bine decît 1-0" (Mihai Teja, antrenor Dinamo)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.