Sporturi   •   Auto   •   Formula 1

Fernando Alonso a scăpat teafăr » Pilotul de Formula 1 nu a suferit nici o leziune în urma accidentului de la Barcelona

Articol de Valentin Damian   —  luni, 23 februarie 2015

Noul pilot al echipei McLaren a pierdut inexplicabil controlul volanului şi a intrat direct în parapet, investigaţiile medicale amănunţite nedescoperind, din fericire, nici o leziune.

În ultima zi de teste de la Barcelona, Fernando Alonso a suferit un accident care a speriat pe toată lumea. Pilotul echipei McLaren a pierdut controlul volanului şi a intrat direct în parapetul din interiorul virajului patru.

Sebastian Vettel (Ferrari) se afla chiar în spatele ibericului şi a povestit ce a văzut. "Nu avea viteză mare, maximum 150 km/h. A fost ciudat pentru că a intrat direct în zid", a declarat germanul.

Alonso a ieşit zdruncinat după impact, conştient fiind, dar avînd nevoie de ajutor pentru a ieşi din monopost. Spaniolul a vorbit cu echipa medicală şi a fost dus la Centrul Medical al circuitului pentru primele evaluări.


Imediat, noul pilot McLaren a fost transportat la un spital din Barcelona pentru investigaţii amănunţite, inclusiv tomograful computerizat. Din fericire, nu s-au descoperit nici un fel de leziuni.

Deocamdată nu se cunoaşte motivul care a provocat acest accident, mai mult ca sigur fiind însă vorba de o defecţiune a monopostului, inginerii Honda confruntîndu-se în Spania, zilele trecute, cu mai multe probleme la sistemul de propulsie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.