International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

VIDEO Jose Mourinho s-a înfuriat rău după un fault nesancţionat din Chelsea - Burnley 1-1: "Criminal!"

Arbitrul Atkinson îl opreşte pe Matici (primul albastru din stînga), care ar fi vrut să-l calce în picioare pe Barnes

Articol de Theodor Jumătate   —  luni, 23 februarie 2015

Pentru a nu mai risca o amendă, managerul a atacat voalat arbitrajul lui Martin Atkinson: "Minutele 30, 33, 43 şi 69 au fost cruciale. Patru greşeli mari împotriva noastră".

Chelsea a pierdut două puncte sîmbătă acasă, cu penultima clasată, mai are doar cinci puncte avans faţă de Man. City, iar Mourinho e ca un butoi cu pulbere. Nu mai atacă frontal arbitrii, nu mai vrea să plătească amenzi, însă tot spune ce are pe suflet.

VIDEO: Vezi AICI golurile şi rezumatul meciului cu Burnley

Erorile decisive

"Acest meci a avut patru momente cruciale, în minutele 30, 33, 43 şi 69. Patru mari greşeli împotriva noastră", a declarat managerul lusitan.


Ce se întîmplase?

30 - Ashley Barnes (Burnley) l-a lovit cu genunchiul în spate pe Ivanovici. Trebuia eliminat. Nu a primit nici "galben"

33 - Şutul lui Ivanovici spre poartă a fost oprit cu mîna de Kightly. Penalty clar. Nu s-a dat.

43 - Diego Costa a căzut în careu împins de Shackell. Se putea dicta 11 metri. Jocul a continuat.

69 - Acelaşi Barnes l-a atacat brutal pe Matici, cu talpa pe tibie (foto). Din nou, nici un avertisment. Sîrbul s-a ridicat furios, trîntindu-şi agresorul în iarbă. "Roşu"!

"Trebuia să fie 3-0 la pauză"

"Jucătorul Barnes, dacă poate fi numit jucător, ar fi trebuit să fie la duşuri în minutul 31. Pentru el, nici n-ar fi existat minutul 69. Şi atunci, după ce face acel tackling criminal, tot Matici e dat afară", a protestat Mou.

"La pauză, aveam 3-0 în mod normal şi un om în plus. În realitate, s-a terminat 1-1 şi noi am fost în inferioritate". Iar Matici va fi suspendat pe 1 martie, la finala Cupei Ligii cu Tottenham.

Foaia cu 13 erori la Real

Mourinho venise de cinci luni la Madrid. Pe 20 decembrie 2010, la o zi după Real - Sevilla 1-0, antrenorul a apărut la conferinţa de presă cu o foaie A4 avînd trecute toate greşelile arbitrilor la meciul cu andaluzii. "Iată ce pot face arbitrii. 13 erori împotriva unei echipe mari ca Realul", s-a plîns Mou.


25 mii de lire sterline (33.890 euro) a fost amenda primită de Mourinho, după ce a spus în decembrie că "există o campanie împotriva lui Chelsea"

"Acest gentleman, Martin Atkinson, unul dintre cei mai buni arbitri europeni, a făcut 4 greşeli importante acum. E ca un avocat valoros care pierde 15 cazuri din 15. Nu vrei acel avocat" (Jose Mourinho, manager Chelsea)

"Dacă un arbitru nu vede penaltyul fiind la 3 metri de fază, atunci să apelăm la tehnologia video. Cineva ne va ajuta din faţa ecranului" (Jose Mourinho, manager Chelsea)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.