Antrenorul stelist a insinuat la conferinţă că se simte "lucrat": "Reghecampf dă tîrcoale echipei, ştiu că vrea să revină la Steaua şi că vorbeşte cu patronul".
Jurnalistul Decebal Rădulescu a comentat afirmaţiile lui Gâlcă şi a lăsat de înţeles că la Steaua a apărut un conflict de interese care ar putea genera jocuri de culise. "E o mizerie ce se întîmplă la Steaua. Afară e vopsit gardul, iar după el e puroi. E periculos ce face Gigi Becali, că vorbeşte cu Reghecampf. Ştim cîţi jucători de la Steaua are soţia lui sub contract, oamenii cred că înţeleg ce vreau să spun", a spus ziaristul la DigiSport.
Declaraţia serii a oferit-o Basarab Panduru, analistul Dolce: "Şi Gâlcă a intrat în ultimele 6 luni de contract, va fi şi el exclus din lot?".
8 jucători impresariaţi de Anamaria Prodan Reghecampf au fost folosiţi aseară de Steaua contra Rapidului
Cum s-au descurcat fotbaliştii sub contract cu soţia lui Reghe:
Papp:
- o primă repriză reuşită pe faza de atac, a avut o bară;
- a doua repriză execrabilă, cu 3 erori uriaşe. A fost depăşit uşor în viteză de Josl, care a centrat pentru Rui Miguel la marea ratare rapidistă din minutul 53 (VIDEO). L-a faultat ca ultim apărător pe Gecov, dar a avut noroc că Balaj n-a văzut şi a scăpat de eliminare (VIDEO min 54). Analistul Digi, Ilie Dumitrescu, l-a numit principalul vinovat la faza golului, cînd l-a scăpat din marcaj pe acelaşi Gecov (VIDEO min 60);
- a primit nota 5 în caseta tehnică din Gazetă.
Varela
- în nota echipei, fără realizări deosebite;
- nota 6 în Gazetă.
Guilherme
- la primul meci ca fundaş stînga la Steaua a avut o prestaţie ştearsă;
- nota 5
Bourceanu
- introdus după pauză, evoluţie mediocră
- nota 5
Stanciu
- intrat în minutul 64, ar fi putut deveni eroul echipei dacă Balaj ar fi acordat penalty la faultul asupra lui comis de Cmovs
- nota 4
Filip
- în nota echipei
- a primit 6 în Gazetă
Ad. Popa
- printre cei mai activi jucători stelişti, a oferit cîteva acţiuni şi centrări bune din bandă;
- 6 în Gazetă
Ţucudean
- unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren;
- s-a trezit cu mingea la cîţiva metri de poarta goală, dar a încercat să reia din foarfecă şi a trimis peste
- nota 4
"Nu are sens să comentez astfel de reacţii. Gâlcă este un antrenor mare şi inteligent! Steaua este o echipă uluitoare. Se poate întîmpla oricui. E păcat că Steaua a pierdut, dar în viaţa oricărei echipe mari există astfel de momente! Iar Steaua va cîştiga campionatul cu Costel pe bancă!”
Laurenţiu Reghecampf pentru Fanatik
A ieşit iureş mare după primul eşec al Stelei în ultimele 6 etape. Gâlcă a condamnat public deciziile lui Gigi Becali de a-i scoate din lot pe Prepeliţă şi pe Arlauskis, iar în jurul partidei au apărut tot felul de scenarii.
{{text}}