Debutatul Mihai Tararache a luat cuvîntul la ultima şedinţă pentru a cere explicaţii celor de la MApN în privinţa negocierilor cu echipa lui Gigi Becali pentru marca Steaua. ”Roş-albaştrii” au pierdut dreptul de a folosi vechea siglă şi numele, în urma deciziei anunţate de ÎCCJ. După apariţia motivării, Armata susţine că actuala campioană a României a pierdut şi palmaresul înainte de 1999.
Iată o parte din discursul deputatului:
"Aşa cum bine ştim, avem parte astăzi de o întreagă tevatură legată de marca Steaua şi folosirea ei, asta de cînd instanţele au admis că marca Steaua aparţine clubului sportiv al armatei. Pe de altă parte, ce nu realizează cei care astăzi negociază, străinii ar spune ca la piaţă, este faptul că Steaua aparţine milioanelor de fani ai ei, care sînt adevaraţii actionari ai acestei echipe, pentru că fără ei echipa Steaua, marca Steaua, nu ar exista. Steaua nu poate fi a unei persoane fizice, aşa cum nu poate fi a ministerului, prin CSA, aşa cum era în vremuri demult apuse.
Steaua este un simbol naţional al României, nicidecum un obiect pentru care se poate negocia. Chiar nu putem renunţa la vechile metehne, chiar nu ne dăm seama că ne batem joc de valorile noastre, de simbolurile noastre naţionale? Oriunde te duci în lume, eşti întrebat de Steaua, nu de vreun om de afaceri sau de vreun ministru, eşti întrebat de Steaua pentru că este una din puţinele echipe româneşti de fotbal care ne-au adus atîtea bucurii şi care a făcut cunoscut numele României peste graniţe.
Cum putem să ne batem joc de un simbol, de o echipă cu care ne mîndrim cu toţii. Ce negociaţi, domnilor? Cum puteţi negocia un simbol al României, ce aparţine românilor şi exclusiv lor? De ce atîta nepasare faţă de acest simbol?
Cînd se va termina această mascaradă?
Cînd veţi da, în folosinţă gratuită, marca istorică clubului FC Steaua Bucureşti?
În încheiere, domnule ministru, vă cer să interveniţi, în cel mai scurt timp, pentru soluţionarea acestei situaţii ruşinoase. Solicit răspuns scris şi oral, în termenul prevăzut de lege.
Surpriză la şedinţa de ieri a Camerei Deputaţilor! Problema conflictului dintre FC Steaua şi MApN în privinţa mărcii a ajuns şi în Parlament.
{{text}}