International   •   Campionate   •   SPANIA

Fotbal paranormal: au apelat la spiritul lui Juanito pentru a fi siguri de calificare

Articol de Bogdan Fechită   —  sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Este cunoscut faptul că fotbaliştii au multe superstiţii şi ritualuri înainte de meciuri. Sunt lucruri sfinte în care ei cred şi îi ajută să câştige meciuri. Însă ce se întîmplă dacă se ajunge să se apeleze la spiritile foştilor jucători morţi?

S-a întîmplat la începutul acestui an şi nu oriunde ci chiar la Real Madrid! Pe 7 ianuarie, galacticii jucaseră în deplasare cu Atletico Madrid şi pierduseră cu 2-0 în turul optimilor Cupei Regelui. Golurile lui Garcia (din penalty) şi Gimenez pecetluise soarta meciului şi o transforma pe Atletico în favorită la calificare.

”Cîştigăm cu 3-0”

Suporterii devin disperaţi. Calificarea e importantă, mai ales că urma o posibilă confruntare în sferturi cu marea rivală, Barcelona. Cu doar cîteva zile înainte de meci, au recurs la un gest extrem. Mobilizaţi şi de un ziarist de la As, pun la cale o şedinţă de spiritism şi se decid să cheme spiritul lui Juanito, fostă legendă a Realului, mort în 1992 în urma unui accident.

Şedinţa de spiritism e făcută ca la carte! Altar, lumînări şi tot ce e nevoie pentru a chema spiritul lui Juanito din lumea morţilor. E chemat şi un suporter al lui Atletico Madrid pentru a oferi o mai mare veridicitate momentului. Şedinţa începe, iar ulterior fanii prezenţi la bizara întîmplare au declarat la unison că spiritul lui Juanito s-a făcut văzut şi le-a transmis un mesaj clar: ”Cîştigăm cu 3-0!”


Nu a mers

3-0 era exact scorul de care Real Madrid avea nevoie pentru a întoarce rezultatul din tur şi pentru a se califica. Numai că realitatea de pe teren nu a ţinut cont de mesajul venit de la spirite. Optimismul fanilor nu a ţinut niciun minut. Fernando Torres a deschis scorul imediat, iar Ramos a egalat 19 minute mai tîrziu. Repriza a doua se înscrie cam în acelaşi registru: acelaşi Torres marchează în primul minut de la reluare, iar Ronaldo egalează peste 10 minute. Şi cam atât. Spiritul lui Juanito nu a avut dreptate.

În Africa încă se mai folosesc vrăjitori

Practica folosită de suporterii lui Real Madrid pare inspirată din realitatea fotbalului african. Pe continetul negru şedinţele de spiritism sunt o normalitate. Mai mult, unele cluburi de fotbal au angajaţi vrăjitori care în timpul partidelor încearcă să arunce blesteme asupra adversarilor pentru a-i împiedica să cîştige.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.