International   •   Liga Campionilor   •   MANCHESTER CITY - BARCELONA 1-2

VIDEO "Proba că Messi e OM" » A avut penalty în prelungiri. Dacă înscria, Barcelona era calificată. A ratat!

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 26 februarie 2015

Gary Lineker, fostul faimos atacant englez, a reacţionat pe Twitter după ce Hart i-a blocat şutul argentinianului în minutul 90+4 la Manchester

După o noapte la cazino, duminică spre luni, o primă repriză remarcabilă marţi seară, pe "Etihad Stadium". Una dintre cele mai bune din ultimul timp. N-a înscris Messi, dar a fost peste tot, a creat majoritatea fazelor de atac catalane, a deschis jocul, a pasat, a driblat. Şi, mai mult, o dată pierdută mingea, s-a retras în apărare, luptîndu-se şi recuperînd pentru a relansa apoi ofensiva.



Click aici pentru VIDEO!



Într-un asemenea meci, ar fi putut şi marca, în minutul 90+4. Dacă ar fi transformat penaltyul, Barcelona ar fi fost deja în "sferturi", după 3-1 la Manchester. A ratat însă. Şi şutul, respins de Hart, şi reluarea cu capul. La doi metri de poartă. Al 15-lea 11 metri irosit în carieră.



"Peste Maradona"

La sfîrşit, Gary Lineker a reacţionat pe twitter. Fostul golgeter al Angliei, 54 de ani, actual prezentator al emisiunii Match of the Day (BBC), postase insistent în ultima vreme mesaje despre argentinian. "L-am văzut pe Maradona şi am jucat împotriva lui. Un fotbalist minunat, dar Messi e peste Diego", a comentat el de curînd. A adăugat în altă zi: "Messi spune că anul trecut a fost cel mai rău şi a dat 41 de goluri. Eu am avut 40 în cel mai bun sezon. Leo mă face să realizez cît de prost am fost". Marţi seară, Lineker a respirat uşurat: "Iată în sfîrşit dovada că Messi e OM".





"Puricele" la 11 metri

2 - numărul erorilor lui Leo pentru "naţionala" Argentinei (10 transformate)

3 - a irosit trei penaltyuri în Ligă (la fel ca Figo, Şevcenko şi C. Ronaldo)

4 - a greşit la patru din ultimele 7 penaltyuri executate în tricoul blaugrana

5 - a ratat jumătate din ultimele 10 lovituri de pedeapsă la club şi "naţională"

8 - ultimele opt penaltyuri apărate lui Messi au fost trase în stînga portarului

13 - a eşuat de 13 ori la punctul cu var din cele 59 de încercări pentru Barca





MAN. CITY - BARCELONA 1-2

(Aguero 68 - Suarez 16, 30)

CITY: Hart - Zabaleta, Kompany, Demichelis, Clichy - Nasri (60 Fernandinho), Fernando, Milner, David Silva (77 Sagna) - Dzeko (67 Bony), Aguero. Antr. M. Pellegrini

BARCELONA: Ter Stegen - Dani Alves, Pique, Mascherano, Jordi Alba - Rakitici, Busquets, Iniesta - Messi, Suarez, Neymar. Antr. L. Enrique

A arbitrat Felix Brych (Germania)

Eliminare: Clichy (72)





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.