Europa League

Prima reacţie a lui Vlad Chiricheş după eliminarea lui Tottenham din Europa League

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 27 February 2015

Fiorentina a cîştigat ieri cu 2-0 meciul de pe teren propriu cu Tottenham şi s-a calificat în optimile de finală din Europa League cu scorul general de 3-1.

Vlad Chiricheş a fost integralist pentru Tottenham, însă n-a jucat pe postul care l-a consacrat, cel de fundaş central, ci pe flancul drept. Românul a comentat eliminarea formaţiei sale şi şi-a criticat toată echipa pentru prestaţia din repriza secundă.

"Cred că toată echipa nu a reuşit cel puţin în a doua repriză să se ridice la nivelul ăsta. Ne pare rău că nu trecem mai departe şi asta e. Asta a fost să fie. Am încercat să-mi fac datoria pe postul pe care am jucat. Îmi pare rău că nu ne-am calificat", a spus Chiricheş pentru Dolce Sport.

Fundaşul în vîrstă de 25 de ani a vorbit şi despre decizia antrenorului Mauricio Pochettino care l-a folosit pe banda dreaptă.

"Nu vreau să mă gîndesc la lucrul ăsta. Cred că eu trebuie să-mi fac treaba oriunde joc. Asta e cel mai important, nu greşelile unui jucător sau altul", a mai spus Chiricheş.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.