Vătăjelu vrea în cupele europene, însă atrage atenţia asupra meciurilor din campionat.
Bogdan Vătăjelu, 21 de ani, este titular indiscutabil în prima echipă a Craiovei. A ajuns şi la "naţionala" mare, este monitorizat şi din exterior, confirmînd laudele pe care le primea încă de acum 5 ani, cînd ajungea de la juniorii Stelei la prima echipă a roş-albaştrilor.
"Are viteză explozivă, iar dacă găseşte spaţii, poate fi letal. Şutează bine, aşa că preferă să intre în centru, pe poartă", spunea atunci Dumitru Uzunea, antrenor la juniori, acum secundul lui Costel Gâlcă în Ghencea.
Astăzi, Vătăjelu nu vrea altceva decît victoria în faţa echipei ce nu i-a dat prea multe şanse de afirmare, în ciuda cuvintelor frumoase.
- Bogdan, pînă unde poate continua seria invincibilităţii Craiovei?
- Ne dorim să mergem pe aceeaşi linie, să ajungem la 13 meciuri fără înfrîngere. Ne-am dori chiar să bifăm victoria cu numărul 10 din această serie. Oricum, nu vom pierde! Dacă vom relansa campionatul cu atît mai bine, sînt sigur că mulţi microbişti s-ar bucura de o victorie a Ştiinţei.
- Ţi-e teamă de Steaua sau de terenul de joc?
- De nimeni. Gazonul va fi acelaşi pentru ambele formaţii. Am înţeles că starea lui este aceeaşi cu cea a terenului care era pe "Oblemenco".
- Tu ai făcut o parte a junioratului la Steaua.
- Ce-a fost a fost. Mă interesează doar Craiova, iar duminică putem învinge.
- Vă vedeţi în cupele europene?
- Momentan, să ne concentrăm pe meciurile din campionat. Normal că ne dorim să ducem echipa din nou în Europa, însă sîntem atenţi să ocupăm, mai întîi, un loc care să ne permită acest lucru.
"Dacă ar fi să-l compar cu cineva, acela ar fi Hristo Stoicikov. Îi va lua locul lui Bănel, pe partea stîngă" (Dumitru Uzunea, antrenor juniori Steaua, în aprilie 2010)
ALTE ŞTIRI DESPRE MECI:
"Sîntem peste Steaua"
Emil Săndoi împlineşte astăzi 50 de ani şi vrea să continue seria invincibilităţii, ajungînd pînă azi la cota de 12 meciuri fără eşec: "Am acumulat 30 de puncte din 36 posibile, în vreme ce Steaua a obţinut 28 din etapa a 6-a pînă acum. Ceea ce demonstrează că trecem printr-o perioadă foarte bună. Dar vom întîlni Steaua, pînă acum cea mai bună formaţie din campionat, iar această sintagmă sper să nu mai fie valabilă după ziua de duminică. Universitatea Craiova este mai puternică decît în tur. Sperăm să nu mai existe greşeli de arbitraj. Pentru noi nu există presiune, ci o dorinţă mare de victorie".
Cum se intră la meci
Astăzi, porţile stadionului Extensiv vor fi deschise la ora 13:30, iar accesul se face astfel: pe poarta 1 spre tribuna oficială, tribuna 1 şi peluză, iar pe porţile 3 şi 4, situate în interiorul Parcului "Nicolae Romanescu", spre tribuna 2 şi peluză. Spectatorii vor avea acces numai pe bază de tichet, inclusiv copiii de orice vîrstă. Copiii sub 14 ani care au bilet pentru meci nu vor putea intra în stadion decît însoţiţi de o persoană adultă.
{{text}}