Liga 1

După 162 de zile! » Gabi Tamaş s-a refăcut miraculos şi ar putea debuta azi în tricoul Stelei

Tamaş, 31 de ani, n-a mai jucat în Liga 1 din 13 decembrie 2009, Dinamo - Vaslui 1-1

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Atît a trecut de cînd stoperul a suferit ruptura de ligamente încrucişate, însă ieri a făcut deplasarea în Bănie şi are şanse foarte mari să debuteze azi la Steaua.

Campioana a plecat ieri la Craiova fără căpitanul ei, Cristi Tănase fiind suspendat, însă în autocar a urcat cel mai important transfer al ultimilor ani. Gabi Tamaş e apt sută la sută după accidentarea horror din toamna trecută, a primit şi viza medicală după ce săptămîna trecută a efectuat un control riguros la Institutul de Medicină Sportivă, iar Gâlcă a primit undă verde pentru a-l folosi.

Fundaşul, în ciuda unei accidentări extrem de complicate, nu doar că s-a refăcut în timp record, dar a reuşit să-i şocheze pe medicii şi kinetoterapeuţii cu care a lucrat.

"Cei de la clinica din Italia erau chiar revoltaţi şi îmi ziceau că n-au mai întîlnit un aşa fotbalist, care să stea între 8 şi 10 ore în sală la recuperare. Ei îi dădeau să tragă cu piciorul afectat greutăţi de 30-40 de kilograme, el cerea să-i fie dublat numărul de kilograme. Au fost zile în care doctorii se temeau că va ceda", a povestit Florin Manea, agentul fotbalistului.

Chiar dacă e apt sută la sută, Tamaş încă nu ştie dacă va face parte din primul "11" astăzi. Gâlcă încă ezită să-l arunce direct ca titular, mai ales într-o partidă care se anunţă că se va juca extrem de tare. Aproape sigur, Tamaş va fi rezervă azi şi, în funcţie de desfăşurarea jocului, e posibil să şi joace pe parcursul reprizei secunde.

Ar însemna că revină într-un meci oficial după doar 162 de zile de la meciul Watford - Bournemouth 1-1, disputat pe 20 septembrie, în care şi-a făcut praf genunchiul.

*click pe imagine pentru mărire

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.