Sporturi   •   Tenis   •   KUALA LUMPUR

Nu s-a pierdut » Alexandra Dulgheru a cîştigat cel mai tare meci din primul tur al turneului de la Kuala Lumpur

Articol de Luminiţa Paul   —  miercuri, 04 martie 2015

Alexandra Dulgheru a învins-o ieri pe Sabine Lisicki, favorita numărul 2, cu 6-4, 7-5, ţinîndu-şi bine nervii după ce germanca revenise de la 1-4 în setul secund

Săptămîna trecută, după un parcurs consistent la Doha, unde a depăşit calificările şi a obţinut o victorie mare pe tabloul principal la Alizé Cornet, Alexandra Dulgheru, 94 WTA, a ajuns de pe o zi pe alta la Kuala Lumpur. Somn scurt, călătorie de 7 ore cu avionul şi altă lume o aştepta în capitala Malaysiei. Un alt turneu, altă încercare, mai ales după ce şi-a aflat adversara din runda inaugurală. Pe un tablou cu destule meciuri între jucătoare mai modest cotate, românca a picat contra favoritei numărul 2, Sabine Lisicki, numărul 28 mondial.



Sînge rece

Ieri însă, la momentul înfruntării, Alexandra a arătat că a făcut cu succes translaţia de formă arătată la Doha înspre Kuala Lumpur. A cîştigat primul set cu 6-4, apoi s-a desprins la 3-0 cu două break-uri în al doilea. Germanca, învingătoare într-un singur meci anul acesta, contra Monicăi Niculescu, la Dubai, a desfăşurat iar un joc fluctuant, cu multe greşeli, unele aproape incredibile. Piti nu a căzut însă în capcană, şi-a văzut de traseul ei şi, mai ales, a găsit resurse de energie şi sînge rece cînd Lisicki a egalat la 4. Într-un act al doilea plin de break-uri, românca şi-a ţinut serviciul cînd a trebuit, la 6-5, pentru a închide meciul şi a-şi asigura progresul în turul al 2-lea. Acolo o va întîlni pe Ying-Ying Duan (Chn, 116 WTA).



"Ştiu că e o jucătoare foarte bună, dar cred că încrederea ei e acum la nivel scăzut. A avut probleme cu serviciul, care de obicei e lovitura ei cea ma bună", a spus Alexandra. "Mental, eram pregătită pentru tenisul meu de vîrf, să stau concentrată la fiecare punct fiindcă ea e capabilă să găsească lovituri cîştigătare de unde nu te aştepţi. A arătat asta în setul secund, la 1-4. Acolo am încercat să mă agăţ şi mă bucur că mi-am găsit ritmul şi am încheiat cu bine".





Casetă Cupa Davis

"Dublul e important"

La sfîrşitul săptămînii, echipa de Cupa Davis a României o va înfrunta pe cea a Israelului, la Sibiu, într-o întîlnire contînd pentru primul tur al Grupei I, Zona Europa-Africa. Primele meciuri de simplu vor fi vineri, de la ora 13:00, iar sîmbătă e programat duelul de dublu, în care team-ul condus de Andrei Pavel contează pe Florin Mergea şi Horia Tecău. Ambii excelent cotaţi în clasamentul mondial de dublu, locul 17, respectiv 10. "Avem multe meciuri împreună şi de fiecare dată cînd venim la Cupa Davis ne acomodăm foarte repede şi natural. Abia aştept să începem", a spus ieri Tecău la DigiSport. "E bine că am avut un început de an bun şi că sîntem în formă. Meciul de dublu este foarte important în orice întîlnire de Cupa Davis şi trebuie să îl cîştigăm", a adăugat el. Din echipa noastră mai fac parte Marius Copil şi Adrian Ungur. Întîlnirea va fi transmisă de TVR2 pe parcursul celor trei zile.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.