Uruguayanul a egalat sîmbătă seară la doi, în prelungirile meciului cu rossonerii lui Pippo. Exact ca în noiembrie, contra lui Inter.
Mai lipseşte finalul pentru a vorbi despre un deja vu. Restul scenariului e parcă tras la indigo. Acelaşi oraş, Milano, aceeaşi locaţie, San Siro, acelaşi moment al partidei, acelaşi minut din prelungiri (90+5), acelaşi adversar, Verona, acelaşi marcator, Nico Lopez, şi acelaşi scor final: 2-2.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Pe 9 noiembrie, cu golul său, uruguayanul venit de pe bancă parafase demiterea antrenorului Walter Mazzarri de la Inter. Sîmbătă, acelaşi jucător, introdus în minutul 79, a pregătit parcă terenul pentru o nouă decapitare. A lui Pippo Inzaghi de la Milan.
Fostul internaţional e contestat de multă vreme, iar suporterii nu-l mai vor. Potrivit unui sondaj efectuat imediat după meciul de sîmbătă, 57 la sută dintre ei preferă un rezultat negativ dacă asta înseamnă garanţia demiterii lui. În pole position să-i ia locul, Cristian Brocchi, antrenorul de la Primavera. Soluţia ieftină şi cea mai la îndemînă.
Berlusconi vinde
Silvio Berlusconi s-a hotărît să vîndă din acţiunile Milanului. Mai precis 25 la sută, contra sumei de 250 milioane E. Beneficiar, omul de afaceri thailandez Bee Taechaubol. "Acesta e doar începutul. În 4-5 ani, clubul va fi proprietatea lui Bee în întregime", susţine Gazzetta dello Sport.
"Muntari poate pleca"
Nemulţumit de evoluţia lui Muntari contra Veronei, Matteo Salvini, fan Milan, secretarul anti-imigraţie al partidului Lega Nord, a postat prompt pe Facebook: "Doar imigranţii care-şi fac treaba sînt bineveniţi. Deci Muntari poate pleca acasă". În sprijinul ghanezului a sărit, tocmai de la Liverpool, Balotelli: "Omul ăsta e serios cînd spune aşa ceva? Şi mai e şi politician?! Atunci, votaţi-mă pe mine!".
4 goluri a marcat Nico Lopez pentru Verona în 4 meciuri în care a fost introdus pe parcurs
"E brutal să fii egalat în ultima secundă. Viitorul meu? Nu pe mine trebuie să mă întrebaţi" (Pippo Inzaghi, antrenor AC Milan)
ALTE ŞTIRI DIN SERIE A:
Eto'o i-a legat şiretul
Autorul unui gol în contul Sampdoriei, la 2-0 cu Cagliari, Samuel Eto'o a încîntat şi printr-un gest care se vede mai rar pe stadioane. Atacantul camerunez de 33 de ani s-a oprit la un moment dat şi l-a ajutat pe portarul sarzilor, Brkic, să-şi lege şiretul la una dintre ghete.
Mattiello, accidentare horror
Meciul Chievo - Roma (0-0) a fost marcat de accidentarea gravă suferită de Federico Mattiello. Într-un duel cu Nainggolan (Roma), în minutul 19, fundaşul dreapta în vîrstă de numai 19 ani a suferit o dublă fractură, de tibie şi peroneu, la piciorul drept. Mattiello a fost scos pe targă şi transportat la spital. Pentru el, sezonul 2014-2015 e încheiat.
{{text}}