Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Pentru ce l-au mai adus? Steaua nu i-a dat nici o şansă primei achiziţii din iarna trecută » N-a prins nici un minut în 5 meciuri

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 09 martie 2015

Adus în iarnă de la FC Braşov, Rareş Enceanu n-a primit nici o şansă în primele 5 meciuri ale Stelei, chiar dacă problemele de la mijlocul terenului sînt destul de mari.

Andrei Prepeliţă a fost fie scos din lot, fie suspendat, Alex Bourceanu e departe de forma de altădată, Filip are şi el evoluţii oscilante, iar Ionuţ Neagu nu arată nici el a jucător pe care campioana se poate baza.

Chiar şi aşa, mijlocaşul de 20 de ani n-a prins nici un minut în tricoul roş-albastru. De fapt, singurul meci în care a fost luat în lot a fost cel de aseară, împotriva lui CFR Cluj, însă n-a jucat vreun minut.

Cum situaţia din clasament s-a complicat, e greu de crezut că Enceanu va prinde prea multe minute, Gâlcă optînd tot mai mult pe jucătorii experimentaţi, în detrimentul celor tineri. Nici Vîlceanu n-a jucat prea mult în acest sezon.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.