Tenis

De la sora Williams împuşcată în Los Angeles şi pînă la masacrul din şcoala lui Andy Murray. 4 tragedii care au afectat nume mari din tenisul mondial

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 10 March 2015

Vărul Simonei Halep s-a sinucis şi sînt zvonuri care spun că jucătoarea noastră vrea să renunţe la participarea la Indian Wells şi să se întoarcă alături de familie, la Constanţa.

De-a lungul timpului, în tenis, mai multe nume mari au trecut prin momente asemănătoare, care uneori au marcat cariere, alteori i-au făcut mai puternici pe cei afectaţi. 4 cazuri:


1. Yetunde Hawanya Tara Price, sora vitregă a lui Venus şi Serena Williams, a fost omorîtă pe 14 septembrie 2003, cînd o răfuială între două bande rivale din Los Angeles a făcut multe victime colaterale. Americanca în vîrstă de 31 de ani a fost doborîtă de o rafală de gloanţe trase dintr-o maşină. Cu spiritul de luptătoare care le caracterizează, Venus şi Serena au trecut peste momentul dramatic şi au dominat în continuare tenisul feminin.

2. Fostul număr 3 mondial, Nadia Petrova, s-a luptat cu mai multe accidentări de-a lungul carierei, nereuşind să îşi revină niciodată la nivelul pe care îl avea în urmă cu mai mulţi ani. Reculul din evoluţia Nadiei a fost amplificat de o dramă personală, produsă în 7 decembrie 2013. În vîrstă de 64 de ani, mama ei, care o însoţea la aproape toate meciurile din circuit şi care fusese ea însăşi o atletă de talie mondială, a murit într-un accident de maşină.

3. În 1996, la şcoala din Dunblane, acolo unde învăţa Andy Murray, cel care avea să ajungă dublu cîştigător de Mare Şlem, 16 copii au fost ucişi de un maniac înarmat cu 4 mitraliere şi 700 de cartuşe. Andy, în vîrstă de 8 ani, şi fratele său, Jamie, cu doi ani mai mare, se aflau într-o sală de gimnastică din şcoală şi a reuşit să scape ca prin urechile acului. Murray a povestit pentru prima oară evenimentele într-un interviu emoţionant, anul trecut.

4. Un alt moment greu a fost cel prin care a trecut carismaticul jucător australian Nick Kyrgios, cel care şi-a pierdut bunica anul trecut şi care a făcut un gest emoţionant la ultima ediţie de Australian Open, acolo unde a ajuns în sferturi: a scris cu un marker pe hardul de la Antipozi numărul 74, vîrsta bunicii sale cînd a decedat. "A însemnat atît de mult pentru mine, încît mă gîndesc în fiecare zi la ea. M-a maturizat totul".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.