În primele ore de la scoaterea la vînzarea a biletelor pentru meciul de duminică, fanii gorjeni au cumpărat peste 4.000, adică jumătate din cele comercializate.
Steaua nu mai umple Ghencea, dar umple stadioanele din ţară în care ajunge. Aşa se va întîmpla şi duminică seară, la Tîrgu Jiu, unde derby-ul cu Pandurii se va disputa cu casa închisă. Ultima dată cînd gorjenii au vîndut toate biletele s-a întîmplat în sezonul 2012-2013, la o partidă cu Rapid asistînd 9.000 de persoane!
"Există un interes uluitor pentru acest meci. Am primit sute de telefoane şi mesaje. Nu mă aşteptam să fie chiar aşa nebunie, dar sîntem bucuroşi că vom juca pe un stadion arhiplin. M-a sunat lumea din Craiova, Timişoara sau Satu Mare... Din păcate, nu am cum să-i ajut pentru că toate tichetele au fost scoase la vînzare la case! Cel tîrziu sîmbătă dimineaţă acestea vor fi epuizate", a declarat preşedintele oltenilor, Eugen Pîrvulescu.
3.000 este media de spectatori pe teren propriu a celor de la Pandurii în actuala ediţie a Ligii 1
10 lei costă cel mai ieftin bilet pentru meciul cu Steaua de duminică, iar cel mai scump este 50 de lei
{{text}}