Fotbal   •   Liga 1   •   RAPIp

Rapidiştii prefaţează duelul cu Astra: "Aş fi preferat să jucăm cu ei în finalul campionatului"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 16 martie 2015

Rapid va juca pe terenul celor de la Astra, miercuri, iar antrenorul Cristi Pustai a prefaţat duelul cu echipa lui Dorinel Munteanu.

"Va fi un meci dificil împotriva unei echipe puternice. Aş fi preferat să jucăm cu Astra în finalul campionatului. În meciul cu Astra o să dăm totul pentru un rezultat bun.

Pentru noi este important că împotriva echipelor care se bat pentru salvarea de la retrogradare avem rezultate bune. Punctele pe care le obţinem în meciurile cu echipele din fruntea clasamentului sînt un plus", a spus Cristi Pustai la conferinţa de presă.

Şi Daniel Niculae a comentat meciul cu Astra.


"Ne aşteaptă o deplasare grea, pe terenul echipei vicecampioană şi care a cîştigat Cupa şi Supercupa României. Astra nu a început bine returul, dar acum şi-a revenit. Am văzut meciul cu CSMS Iaşi şi a jucat foarte  bine, dar jucătorii au fost dezavantajaţi de teren.

Noi avem nevoie de puncte, dar sîntem într-o perioadă bună. Este important că nu am pierdut nici un meci în acest retur. Sper să ne întoarcem cu punct sau puncte de la Giurgiu", a spus Daniel Niculae.

Partida Astra - Rapid se va disputa miercuri, ora 17:30, în direct la DigiSport 1 şi LookTV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.