Fotbal   •   Liga 1   •   ACCIDENTARE

EXCLUSIV Pierdere grea pentru Edward Iordănescu după ce a bătut-o pe Steaua

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 16 martie 2015

Pandurii a învins-o pe Steaua lejer, scor 3-1, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii 1, însă gorjenii au plătit scump victoria.

Marian Pleaşcă, unul dintre cei mai în formă jucători pe care îi are Edi Iordănescu, a simţit dureri puternice la finalul partidei, iar în această dimineaţă, după un control amănunţit, a primit un verdict dur din partea medicilor.

Fundaşul are probleme mari cu ligamentele piciorului drept şi se preconizează că va lipsi de pe teren cel puţin 3 săptămîni. Fotbalistul era într-o perioadă bună, el reuşind să marcheze în meciul cu Dinamo.

"Marian trecea printr-o perioadă bună, dar din păcate acesta va trebui să urmeze un program serios de recuperare. În meciul cu Steaua a simţit nişte dureri la piciorul drept, iar după partidă acestea persistau.

Cei din staff-ul medical au decis să-i facă un control în această dimineaţă, iar verdictul este unul care nu ne mulţumeşte. Probleme la ligamentele piciorului drept, care-l vor ţine departe de gazon aproximativ 3 săptămîni", au declarat pentru GSP.ro surse din cadrul clubului gorjean.



CV Marian Pleaşcă

- Născut, 6 februarie 1990

- A debutat la Pandurii pe 22 septembrie 2009, în meciul cu Poli Iaşi (1-3) din Cupa României

- A debutat în Liga I pe 30 aprilie 2010, în partida Gloria Bistriţa - Pandurii 1-0

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.