Liga 1

Marius Şumudică a făcut istorie! Nici Laurenţiu Reghecampf nu a avut asemenea performanţă

Articol de Liviu Manolache  —  marţi, 17 martie 2015

Concordia Chiajna a cîştigat pe terenul celor de la Dinamo, scor 3-0, şi a reuşit o performanţă istorică.

Concordia a ajuns la opt meciuri fără înfrîngere în campionat, după succesul senzaţional din "Ştefan cel Mare". Dintre cele opt partide, trei au fost victorii, iar în ultimele patru, echipa nu a primit gol.

Acesta este un record în istoria clubului ilfovean. Nici măcar Laurenţiu Reghecampf în primăvara 2012 n-a avut un parcurs atît de bun precum echipa condusă de Marius Şumudică. Atunci s-au bifat doar şase partide fără eşec.

Gruparea din Chiajna a egalat cea mai categorică victorie pe care au înregistrat-o în campionatul intern, în deplasare. Mai învinseseră la o diferenţă similară pe 19 august 2013, tot în deplasare, pe terenul celor de la U Cluj.

Ultimele opt meciuri disputatea de Concordia Chiajna:

Dinamo - Concordia 0 : 3
Concordia - ASA Târgu Mureş 0 : 0
'U' Cluj - Concordia 0 : 0
Concordia - Oţelul 3 : 0
Astra - Concordia 2 : 2
Petrolul - Concordia 2 : 2
Concordia - Gaz Metan Mediaş 2 : 0
Viitorul - Concordia 2 : 2


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.