Tenis

VIDEO Simona Halep a vorbit la Indian Wells despre cel mai greu moment din 2015: "Am fost foarte dezamăgită"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 18 martie 2015

Simona Halep a ajuns în "sferturi" la Indian Wells, acolo unde va da peste jucătoarea spaniolă Carla Suarez Navarro. Partida va începe nu înainte de ora 22:00 şi va fi în direct pe Dolcesport şi în format liveTEXT pe GSP.ro.
Românca a oferit un interviu în care a vorbit şi despre cel mai urît moment prin care a trecut în acest sezon.

"Sînt foarte încrezătoare acum că pot cîştiga meciuri. Nu am participat în multe turnee în acest an, am fost doar la trei şi am pierdut un meci la Australian Open. Am fost foarte dezamăgită că am pierdut acel meci, pentru că nu am luptat pînă la sfîrşit, dar acum am mai multă încredere că pot să mă lupt pînă la final şi că pot găsi resurse să mă bat pentru fiecare minge şi să mă gîndesc că pot cîştiga fiecare meci", a spus Halep.

Simona a vorbit şi despre viitorul meci din sferturile de finală de la Indian Wells, unde va juca împotriva jucătoarei din Spania.

"Am jucat multe meciuri cu Carla Suarez Navarro şi fiecare s-a dus spre trei ore, aşa că nu îmi va fi uşor, mă aştept la un meci dificil. Tot ce vreau este să fiu agresivă, să atac mingea rapid. Voi încerca să fac totul pentru a cîştiga şi sînt sigură că voi avea şansa mea", a declarat Simona Halep.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.