Profesorul Pustai a cret o echipă care s-a apărat bine în primele patru etape, dar cînd defensiva a cedat prima a demonstrat că Rapidul nu ştie să atace.
Cu 8 puncte obţinute în primele 4 jocuri, Rapidul a impresionat, iar obiectivul lui Pustai, 10 puncte în primele 6 jocuri, părea realizabil. Numai că jocul de aseară a evidenţiat o mare problemă pentru alb-vişinii.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Pentru prima oară în acest retur, rapidiştii s-au văzut conduşi pe tabela de marcaj. Cmovs s-a încurcat în minge, Borda a fost un jalon în calea lui Fatai, iar şutul nigerianului, respins de Buchta, a făcut ca mingea să ajungă la De Amorim, care a înscris.
Planurile lui "Domn Profesor" s-au dus pe Dunăre, iar Rapidul a fost obligată să atace pentru a spera cel puţin la un punct, dar cum? Echipa din Grant s-a trezit în faţa unei situaţii noi pentru ea.
Aripi frînte
Gecov a rămas cel mai bun şi aseară, dar el nu e omul care să creeze pericol. E greu să ajungi la poarta adversă cînd cel mai activ fotbalist din ofensivă este Joan Oriol, fundaşul stînga.
Niculae demonstrează de la meci la meci de ce e greu să mai joci cînd într-un an şi jumătate evoluezi doar trei luni în Liga a II-a. Benson alergă mult, dar haotic, iar extremele Cerlincă şi Coimbra n-au dat o centrare bună.
Nici o ocazie pentru Rapid
Giurgiuvenii lui Dorinel au simţit şi au încercat să dea lovitura de graţie, însă Budescu şi Găman au avut milă de Buchta. Pustai n-a schimbat nimic la pauză, iar Astra a rămas sus, dar Fatai a irosit două şanse bune. Budescu a rezolvat însă meciul, executînd impecabil o lovitură liberă. 2-0!
Rapidul n-a putut da însă replica. Atacurile elevilor lui Pustai au rămas la fel de sterile, stingîndu-se la 20 de metri de poarta lui Lung. O singură semiocazie au avut giuleştenii, dar Niculae a dat pe lîngă minge la 6 metri de poartă.
În rest, mingi pierdute aiurea, centrări blocate, lansări prea lungi şi nici măcar un şut bun de la distanţă. Pe final, giurgiuvenii puteau să mai înscrie, dar Buchta a mai salvat din onoarea alb-vişiniilor.
Pentru Rapid urmează meciul cu Oţelul din Grant, un adversar accesibil la prima vedere, însă unul care va veni să se apere, iar giuleştenii au doar cîteva zile la dispoziţie să înveţe să atace pentru că pînă acum n-au făcut-o cu nici o echipă.
Gol anulat corect
În minutul 14, Rapidul a reuşit să înscrie. Săpunaru l-a lansat pe Benson, acesta a rămas singur cu Lung şi a trimis pe lîngă el. Totuşi, asistentul Nicoară din Mehedinţi a semnalizat un fault în atac şi reuşita oaspeţilor a fost anulată. Reluările TV au demonstrat că atacantul giuleştean l-a tras pe Găman, punîndu-l la pămînt pe stoperul Astrei.
Gecov, aclamat de fani
Deşi echipa lor a pierdut, suporterii alb-vişinii şi-au chemat favoriţii la salut. Numai că dacă la finalul întîlnirii din Ghencea, Daniel Niculae, Săpunaru şi Pancu s-au aflat în prim-plan, acum cele mai multe aplauze le-a primit Gecov. Mijlocaşul care a marcat două goluri în acest retur, aducînd 6 puncte Rapidului, a fost şi aseară cel mai bun rapidist. Fanii au făcut plecăciuni simbolice în faţa acestuia, emoţionîndu-l pe fotbalistul ceh.
Căpitanul giuleştenilor, Cristian Săpunaru, a evoluat doar 20 de minute pentru Rapid în deplasarea de la Giurgiu. "Săpun" a avut probleme musculare la coapsa dreapta, iar fundaşul dreapta nu a vrut să rişte o agravare a stării sale de sănătate şi a fost înlocuit de Cristi Pustai cu Tomas Josl, care în mod normal joacă în flancul stîng.
Ce-a spus Dorinel Munteanu după meci:
- "Am văzut la echipa mea o reacţie pozitivă după înfrîngerea de la Iaşi. Nu meritam să pierdem acolo. Cu Rapid, exceptînd primele 10 minute, am făcut o partidă foarte bună"
- "Nu e uşor să joci împotriva Rapidului, e o echipă foarte bună, iar eu sînt sigur că se va salva de la retrogradare. Ştiam ce calităţi are adversarul, dar noi am impus ritmul şi aşa am reuşit să luăm toate punctele"
- "Sincer să fiu, mi-aş dori ca domnul Iordănescu să convoace cît mai puţini jucători de la noi. Deja sînt vreo 4 străini care vor pleca, m-aş bucura să am cît mai mulţi fotbalişti la pregătire în pauza competiţională"
- "Mă îngrijorează situaţia lui Fatai, sper să nu fie ceva grav. Alibec este şi el accidentat şi nu va putea evolua cu CS U Craiova. Probabil că în etapa viitoare voi fi nevoit să improvizez"
- "Am primit cîteva înjurături din partea fanilor giuleşteni, dar nu e problemă. Sincer să fiu, le doresc să se salveze de la retrogradere"
- "Ben Youssef e un fotbalist pe care îl apreciez ca jucător, dar pentru a doua oară nu s-a prezentat la programul echipei. Prima oară a fost înainte de meciul cu Steaua. În consecinţă, am decis să nu mizez pe el cu Rapid"
Ce-a spus Cristi Pustai după meci:
- "A contat accidentarea lui Săpunaru, am primit gol la două minute după ieşirea lui de pe teren. Probabil nu va putea evolua în etapa viitoare, iar eu voi fi nevoit să improvizez din nou, pentru că nu am alte soluţii. Sper să-l am la dispoziţie după pauza competiţională"
- "Am pierdut după o greşeală fantastică la primul gol şi o execuţie tot fantastică a lui Budescu. Începusem destul de bine jocul, dar golul primit ne-a afectat"
- "S-a considerat că Benson l-a tras pe Găman la faza aceea, dar e greu de crezut că un fotbalist ca atacantul nostru poate pune aşa uşor la pămînt un stoper precum cel al Astrei"
- "Ne este greu să jucăm din trei în trei zile, mai ales că am făcut o pregătire fizică în iarnă aşa cum am făcut. Ştiţi bine. Din păcate, lucrul acesta se vede în jocul nostru"
- "Nu e nici o problemă în vestiar, eu nu ştiu să fie unii fotbalişti care să fie plătiţi şi alţii nu. Nu am simţit o astfel de supărare la unii dintre ei, iar mie nu mi-au spus nimic"
{{text}}