Vineri seara s-au disputat ultimele "sferturi" ale turneului masculin de la Indian Wells.
Novak Djokovici, liderul mondial, a ajuns în semifinale după ce adversarul său din "sferturi", Bernard Tomici, s-a retras. Sîrbul va avea o misiune dificilă în penultimul act al competiţiei, unde va juca împotriva britanicului Andy Murray. Scoţianul a trecut în "sferturi" de spaniolul Feliciano Lopez.
În cea de-a doua semifinală de la Indian Wells se vor întîlni Roger Federer şi Milos Raonici. Elveţianul de 33 de ani, locul doi ATP, a trecut în "sferturi" de al nouălea favorit al turneului, Thomas Berdych. Milos Raonici a produs surpriza şi l-a învins în "sferturi" pe Rafael Nadal, locul trei ATP, deşi a pierdut primul set.
Cele două semifinale se vor disputa în această seară, începînd cu ora 20:00. Meciurile vor fi în direct pe DigiSport 2.
{{text}}