Atletico s-a impus în faţa formaţiei FC Vaslui 2002, în urma a două faze contestate de suporterii echipei oaspete, unul dintre ei intrînd pe teren pentru a cere socoteală arbitrului.
Un meci ce s-a dorit o bună propagandă fotbalului vasluian s-a încheiat cu mulţi nervi. Membrii Asociaţiei Suporterilor Vasluieni, cei care finanţează FC Vaslui 2002, au acuzat arbitrajul, susţinînd că ambele goluri au fost marcate în urma unor faza discutabile.
Atletico a deschis scorul dintr-un penalty, prin Gabriel Crăciun, aspru contestat de galben-verzi. De altfel, unul dintre suporterii echipei oaspete a pătruns pe teren şi i-a cerut socoteală arbitrului de centru. El a fost scos, în cele din urmă, de forţele de ordine, însă tirul acuzelor la adresa brigăzii de arbitri nu s-a oprit, fiind apostrofată la fiecare decizie luată.
Nici golul doi nu a scăpat de contestaţii, aceeaşi suporteri susţinînd că mingea a ajuns la autorul golului din afara terenului.
Atletico a punctat şi la capitolul bare, avînd două în prima repriză şi una în partea a doua de meci.
Arbitri uitaţi în vestiar
La pauza meciului s-a consumat şi o fază comică. Responsabilul de la Sala Sporturilor, acolo unde s-au regăsit vestiarele pentru acest meci, a uitat că brigada de arbitri nu au ieşit din clădire, închizîndu-i în interior. Cei trei arbitri nu ştiau la cine să apeleze, noroc de un om de la firma de pază, care a observat cum cineva bătea în uşă, chemînd de urgenţă unul dintre organizatori pentru a-i “elibera” pe arbitri. Partea a doua a început cu o întîrziere de mai bine de cinci minute.
Asistenţă demnă de Liga I
Meciul dintre Atletico şi FC 2002 Vaslui s-a bucurat de o asistenţă record pentru liga a patra. Peste o mie de spectatori au asistat la meci. Audienţa este comparabilă cu cea din Liga I, unde media pe unele stadioane nu este mai mare de o mie de spectatori.
{{text}}