Diverse

VIDEO Ce a fost si ce-a ajuns! Nicolae Mitea, la 30 de ani: o carieră ratată şi 4 replici care au intrat în folclorul fotbalului românesc

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 24 March 2015

Văzut ca unul dintre cei mai talentaţi jucători români de la începutul anilor 2000, Nicolae Mitea s-a scufundat în anonimat. Azi, cînd împlineşte 30 de ani, GSP îţi aduce aminte cine a fost Nicolae Mitea şi unde a ajuns între timp

De-a lungul carierei, Mitea a jucat la Dinamo, în două mandate, 2002-2003 şi în 2008, Ajax, 2003-2008, Petrolul, 2011, şi la Concordia, 2013. De atunci, a rămas fără echipă şi "bîntuie" prin platourile emisiunilor mondene.

Momentul de strălucire a fost cînd avea 18 ani. Atunci, Nicolae Mitea ajungea la Ajax unde reuşea meciuri extraordinare, atît în campionat, cît şi în Liga Campionilor, timp de 5 sezoane. A fost perioada lui de glorie, cu goluri şi selecţii la naţională.

Nedorit de nimeni din 2013 încoace, în martie 2014, fostul jucător anunţa că este aproape de un transfer în Olanda, dar nimic nu s-a concretizat.

Cine a fost vinovat pentru cădere? Unii spun că jucătorul, alţii că accidentările. Mitea a suferit patru accidentări majore între 2005 şi 2008, cea mai gravă fiind o ruptură a ligamentelor încrucişate. În total, el a stat pe tuşă mai mult de 16 luni în această perioadă.

Mitea a rămas, totuşi, în folclorul fotbalului românesc prin cîteva replici amuzante:

1. "Maşina care mi-am luat-o, m-am sfătuit cu mine însuţi", declara Mitea, despre maşina cumpărată recent, deşi nu avea carnet.

2. "Sînt pesimist. Cred că putem învinge Olanda", spunea fostul atacant înainte de un meci al României.

3. "Vrem cele trei puncte cu Rapid, pentru că d-aia ne prezentăm", spunea Mitea înainte de barajul pentru Liga 1, dintre Concordia şi Rapid.

4. "Nu beau, nu fumez. Ei, da, şi am o gagică. Ascult manele, dar doar din alea bune, nu orice", spunea Mitea într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

 

11 goluri în 53 de meciuri are Mitea în 5 sezoane la Ajax

Citeşte şi: 3 dezvăluiri incredibile despre Nicolae Mitea

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.