Clubul din Ştefan cel Mare a fost amînat o săptămînă în tentativa ieşirii din insolvenţă. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se opune pînă la pronunţarea unui apel, demers făcut de stat
Dinamo mai are de aşteptat o săptămînă pînă la aflarea verdictului în privinţa ieşirii clubului din insolvenţă. Ultimul adversar rămîne ANAF. Care se opune închiderii procedurii pînă la soluţionarea apelului la hotărîrea de confirmare a planului. "Practic, joia viitoare vom cunoaşte soluţia", a declarat Cătălin Dascăl, administratorul judiciar. "Sînt chestii legate de procedură, totul decurge normal", au comentat oficialii roş-albilor.
Clubul condus de Ionuţ Negoiţă a acoperit în totalitate datoriile de 783.000 de euro încă de la începutul lunii, cu două luni mai devreme decît prevedea planul de reorganizare aprobat de către instanţă.
Aceasta pentru urgentarea încheierii situaţiei, astfel încît să se poată participa în cupele europene din ediţia 2016-2017. Dacă se va depăşi data de 31 mai pentru ieşirea din insolvenţă, se mai pierde un sezon de cupe continentale.
16,7 milioane de euro au fost şterse, în mod legal, din datoriile istorice ale clubului Dinamo prin implementarea planului de reorganizare
"Să fie lăsat să lucreze"
Antrenorul Ion Marin, 60 de ani împliniţi ieri, consideră că Dinamo trebuie să-i acorde încredere pe mai departe lui Flavius Stoican, cu toate că "Săpăligă" a fost îmbiat să preia funcţia de director tehnic al roş-albilor: "Nu ştiu ce se întîmplă în interior, n-am discutat despre angajarea mea, rămîn susţinător din afară al clubului. Sper ca acest antrenor tînăr, Stoican, să fie lăsat să lucreze şi să aducă performanţe la Dinamo".
"Ora de Dinamo" specială la Timişoara
"Cîinii" reîncep acţiunile în ţară, pentru a interacţiona cu fanii lor şi ca să-şi mărească numărul de simpatizanţi în România. Elevii lui Stoican vor fi prezenţi mîine, la ora 14:30, la evenimentul "Ora de Dinamo", la Timişoara, alături de 30 de copii de la clasa pregătitoare B din cadrul Liceului pedagogic "Carmen Sylva". Echipa se va întîlni cu micuţii viitori fani la hotel "Vanilla", bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 57, dar aşteaptă şi alţi suporteri pentru autografe şi fotografii. Totodată, puştii vor face şi un tur al oraşului cu autocarul formaţiei!
Debrecen, sîmbătă, ora 16:00
După acţiunea de la Timişoara, cu şcolarii, vineri după-amiază, lotul "cîinilor" va pleca spre Debrecen cu autocarul pentru amicalul de sîmbătă, cu echipa locală, campioana Ungariei. Meciul se va disputa de la ora 16:00, ora României, în direct la DigiSport. După partidă, formaţia va înnopta la hotel "Continental" din Oradea, aşteptîndu-şi acolo fanii din acea zonă a ţării.
{{text}}